Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. O femeie în vârstă de 101 ani care locuieşte într-un azil, prima persoană vaccinată anti-COVID
WhatsApp
O femeie de 101 ani care locuieşte într-un azil de bătrâni în landul Saxonia-Anhalt a devenit prima persoană din Germania vaccinată împotriva noului tip de coronavirus, cu o zi înainte de începerea oficială a campaniei de vaccinare în această ţară, informează dpa şi EFE. 
Sursa FOTO: Matthias Bein / dpa central image / dpa

La căminul Krueger din oraşul Halberstadt, Edith Kwoizalla, 101 ani, a fost prima din Germania căreia i s-a administrat vaccinul produs de compania germană BioNTech în colaborare cu cea americană Pfizer.

Potrivit martorilor la eveniment, Edith Kwoizalla a primit vaccinul cu calm şi chiar zâmbind din spatele măştii de protecţie pe care o purta.

În total 40 de rezidenţi şi 10 membri de personal din acest cămin au fost vaccinaţi.

În mod oficial, campania de vaccinare va începe duminică în Germania, când această ţară se va ralia mai multor alte state membre ale UE care vor începe administrarea de doze de vaccin.

Câteva zeci de mii de doze de vaccin au fost livrate landurilor germane în cursul zilei de sâmbătă.

Persoanele cu vârste peste 80 de ani, precum şi angajaţii din sistemul medical şi de îngrijiri vor fi imunizate primele, fiind considerate mai expuse.

Comisia Europeană a dat luni aprobarea pentru utilizarea vaccinului COVID-19 dezvoltat în comun de compania americană Pfizer şi de partenerul său german BioNTech, acesta fiind ultimul pas pentru a permite Europei să înceapă vaccinările.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel