Urmărește dezbaterea live
Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania: economia se contractă in trimestrul trei
WhatsApp
Sursa foto: freepik.com

Economia Germaniei, cea mai mare economie a Europei, potrivit datelor oficiale, s-a contractat. ușor în al treilea trimestru. Rezultatul se datorează ratelor ridicate ale dobânzilor, prețurile la energie și încetinirea sectorului de producție.

PIB-ul s-a contractat cu 0,1% față de trimestrul precedent, potrivit cifrelor preliminare ale Oficiului Federal de Statistică al Germaniei, Destatis, anunță AFP. Datele sunt mai bune decât erau așteptările, deoarece analiștii estimau o contracție de 0,2%.

Destatis a revizuit în sus datele pentru primul și al doilea trimestru și a anunțat că în primul trimestru economia a stagnat și nu a înregistrat o contracție, cum se indicase inițial, ceea ce înseamnă că Germania a reușit să evite recesiunea tehnică. De asemenea,  a avut loc și o actualizare a cifrei din trimestrul al doilea, menționând că PIB-ul a înregistrat o creștere slabă de 0,1% și nu o stagnare, așa cum indicau datele preliminare.

Germania și-a actualizat, la începutul lunii octombrie, previziunile în scădere și a anunțat că se așteaptă la o contracție a economiei de 0,4% anul acesta. Fondul Monetar Internațional estimează că Germania va fi singura țară dezvoltată care va înregistra o scădere a PIB-ului în 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Economie Vezi toate articolele
pixel