Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania, deficit bugetar de 2,1% după ajutoarele de miliarde de euro acordate populației în urma crizei energetice
WhatsApp
În Germania, ajutoarele de miliarde de euro acordate în urma crizei energetice au contribuit la un deficit bugetar de 2,1%, iar o serie de experţi avertizează că situaţia economică va rămâne complicată în perioada următoare.

Oficiul Federal de Statistică transmite că Produsul Intern Brut al Germaniei a stagnat în al doilea trimestru faţă de trimestrul precedent. Prin urmare, mult aşteptatul reviriment întârzie, după ce, în iarnă, economia germană s-a contractat timp de două trimestre la rând, intrând în recesiune tehnică.

În plus, perspectivele pentru lunile următoare s-au înrăutăţit, astfel că în al treilea trimestru al anului acestuia, producţia economică va rămâne în mare parte neschimbată, scrie şi Bundesbank, Banca Federală, în raportul ei lunar. Potrivit directorului Camerei de Industrie şi Comerţ, Peter Adrian, Germania nu mai este o locomotivă de creştere, ci o frână, iar aceasta tocmai din postura de cea mai mare economie europeană.

Veronika Grimm, membră a Consiliului Înţelepţilor Economiei Germane, for care consiliază guvernul de la Berlin, afirmă că Republica Federală a făcut faţă cu bine crizelor permanente din ultimii ani, statul alocând miliarde de euro pentru amortizarea efectelor negative ale crizei energetice asupra companiilor şi cetăţenilor. Însă aceste măsuri au creat un minus de 42 de miliarde de euro la buget, echivalent cu aproximativ 2,1% din PIB.

În plus, dependenţa de China în materie de comerţ şi materii prime, restructurarea aprovizionării cu energie şi deficitul de lucrători calificaţi ameninţă şi ele situaţia economică a ţării, avertizează Grimm, potrivit corespondentului RRA în Germania, titrează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel