Grupul italian de modă Moncler, renumit pentru produsele sale de lux, a decis să investească 10 milioane de euro pentru extinderea facilității sale de producție din România. Astfel, fabrica din Bacău a devenit responsabilă pentru producția a aproximativ o treime din toate gecile realizate de grup la nivel mondial, scrie Ziarul Financiar.
Moncler este cunoscut în special pentru celebrele sale geci cu puf, a căror valoare poate atinge câteva mii de euro.
Compania produce direct în Italia și, începând cu anul 2015, și în România, în timp ce lucrează cu fabrici partenere în sistem de lohn. Investiția recent finalizată a condus la extinderea spațiului de producție din Bacău cu 8.000 de metri pătrați. Parterul noii unități este dedicat producției de articole de îmbrăcăminte, în timp ce la etaj se găsesc departamentele de proiectare a tiparelor, confecționarea prototipurilor și un centru de cercetare și dezvoltare.
În prezent, aproximativ 230 de angajați lucrează în noua unitate de producție, iar numărul total al personalului a ajuns la 1.800 de angajați. Moncler a anunțat că în lunile următoare intenționează să creeze încă 200 de locuri de muncă.
Conform datelor disponibile pentru anul 2022, Industries Yield, subsidiara Moncler din Bacău, a înregistrat venituri de 107,5 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 30% față de anul anterior, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News