Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
VIDEO fabulos. Gafele ministrului Educației, ironizate pe ritmuri hip-hop
WhatsApp
Gafele ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, au fost ironizate de câțiva liceeni din Târgul Frumos printr-o melodie inspirată de o declarație făcută de ea. „Dumneavoastră puneți întrebări când omul este cu gândul în altă parte sau când nu este cu gândul în altă parte", a replicat ministrul.
Ecaterina Andronescu

Gafele ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, au fost ironizate de mai mulți liceeni din Târgul Frumos printr-o melodie a cărei temă vizează situația incertă în care actualul sistem educational se scaldă. Una dintre declarațiile ministrului Educației a servit drept sursă de inspirație pentru refrenul melodiei compuse de liceeni.

Melodia liceenilor poartă titlul „Iluzii pierdute" și a fost postată pe Youtube în cursul zilei de miercuri. Ea are până la acest moment aproximativ 5.000 de vizualizări și este inspirată din realitatea unui sistem educațional care „șchiopătează" serios în ultimii ani.

Ministrul Educației a replicat, joi, întrebată fiind în cadrul unei conferințe de presă cum comentează situația, că „orice om este supus și erorilor", întrucât sunt situații în care presa pune întrebări, iar „omul este cu gândul în altă parte".

„Dumneavoastră întotdeauna puneți întrebări și puneți întrebări și când omul este cu gândul în altă parte sau când nu este cu gândul în altă parte. De multe ori până îți revii, eu nu cred că mă puteți acuza că nu știu să vorbesc sau că sunt din categoria celor care nu au învățat la școală. Am învățat și am avut profesori foarte buni la limba română. Dar orice om este supus și erorilor", a spus ministrul Educației.

Sursa principală de inspirație pentru tineri, în sensul redactării versurilor puse ulterior pe ritmuri hip-hop, a fost atât declarația ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, făcută în cadrul unei emisiuni televizate în contextul Bacalaureatului, cât și contextul actual al situației învățământului românesc. Andronescu spunea la momentul declarației de care liceenii s-au folosit în sensul punerii bazei refrenului piesei, că „orice evaluare evalueaza pe subiectele pe care examenul le presupune, in evaluarea respectiva", transmite Mediafax.

Iată videoclipul:

 

Youtube video image

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel