„Îl așteptăm pe parcursul conferinței de presă, poate apare și domnul ministru sau poate este preocupat într-un apartament să mai salveze niște șerpi. (...) Vor mai exista întâlniri între noi în viața aceasta”, a spus Firea în deschiderea unei conferințe de presă.
De asemenea, primarul Capitalei a mai anunțat că a pregătit o plângere pe numele lui Costel Alexe.
„Am pregătit plângerea împotriva ministrului Mediului, domnul Costel Alexa (sic!), pentru că a indus panică în rândul populației afirmând în emisiuni televizate și reluând acele declarații pe pagina sa de socializare că în București, cetățenii ar trebui să poarte mască de protecție și că se respiră otravă. Consider că domnul Alexa (sic!) a avut sau are un interes și politic și patrimonial făcând aceste afirmații, deoarece în afara faptuilui că induce stare de panică în rândul populației și în rândul ambasadorilor, pune pe fugă sistemul investișionale”, a explicat Firea, citată de Mediafax.
Oamenii de afaceri din Capitală ar putea să își relocheze activitatea, mai punctează primarul Capitalei.
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a scris pe Facebook că Firea ar trebui să se mute în Capitală, pentru a vedea că bucureștenii „pur și simplu inhalează otravă”.
„Nu mă las intimidat! Doamna primar Firea, aveți cumva impresia că orașul București e proprietatea dumneavoastră? Îmi recomandați "să mă mut din București" dacă nu îmi convine faptul că orașul este unul extrem de poluat și care generează deșeuri, așa cum am atras atenția”, își începe postarea ministrul Mediului. Afirmația vine în contextul în care Gabriela Firea i-a spus că ar trebui să se mute din Capitală, dacă nu îi place acest oraș.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News