Blocul 'Ensemble' (Împreună), al lui Macron, este cotat cu 28% din intenţiile de vot în primul tur de scrutin, de duminică 12 iunie, faţă de 27,5% pentru blocul de stânga 'Nupes'. Al doilea tur al alegerilor este programat pe 19 iunie.
Potrivit aceluiaşi sondaj, blocul lui Emmanuel Macron ar urma să-şi adjudece între 275 şi 315 locuri din Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului francez), unde pentru o majoritate absolută ar fi necesare 289 de mandate.
Alegerile legislative au loc la aproape două luni după ce Emmanuel Macron a câştigat al doilea mandat de preşedinte, dar şi în contextul în care francezii se confruntă cu o inflaţie galopantă şi o creştere economică foarte scăzută.
În Franţa, legislativele confirmă în general alegerile făcute la prezidenţiale, situaţie favorizată de sistemul de scrutin uninominal majoritar în două tururi.
Rivalii blocului prezidenţial, Noua Uniune Populară Ecologică şi Socială (Nupes), reprezintă o coaliţie inedită ce îi grupează pe socialişti, comunişti şi ecologişti în jurul partidului La France Insoumise (Franţa Nesupusă), al lui Jean Luc Mélenchon, locul al treilea la recentele prezidenţiale.
Conform aceluiaşi sondaj, partidul de extremă-dreapta RN al lui Marine Le Pen - politiciană învinsă de Macron în turul al doilea al prezidenţialelor - ar urma să obţină 20% din voturi.
Sondajul a fost realizat între 3 şi 6 iunie pe un eşantion de 10.826 alegători, cu o marjă de eroare între 0,2 şi 1,1 puncte procentuale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News