Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa încearcă să sporească ajutorul militar pentru Ucraina, dar stocul francez de muniţii este anemic
WhatsApp
Mult timp discretă asupra ajutorului militar pe care-l oferă Ucrainei şi acuzată de unii că nu face suficient la acest capitol, Franţa a început să fie mai deschisă cu privire la susţinerea sa militară faţă de Kiev, dar marja ei de manevră rămâne limitată din cauza carenţelor industriei sale de apărare şi stocurilor sale mici de arme şi muniţii, relatează miercuri AFP.

''Ceea ce promitem, chiar dăm'', a răspuns acestor critici în faţa parlamentului francez ministrul forţelor armate (ministrul apărării), Sébastien Lecornu.

 

Franţa se află pe locul al 11-lea în clasamentul statelor care au oferit arme şi muniţii Ucrainei



Conform clasamentului întocmit de Institutul Kiel de Economie Mondială, Franţa se află pe locul al 11-lea în clasamentul statelor care au oferit arme şi muniţii Ucrainei, cu un ajutor de 233 de milioane de euro de la începutul anului, faţă de 25 de miliarde SUA, 4 miliarde Regatul Unit, 1,8 miliarde Polonia sau 1,13 miliarde Germania.

Dar acest clasament nu reflectă întreaga realitate, răspunde Ministerul francez al Armatelor, întrucât nu ţine cont de ceea ce a fost promis şi încă nu s-a livrat, este realizat pe baza unor criterii diferite de la o ţară la alta, cum ar fi includerea în ajutorul militar şi a costurilor pentru instrucţia militarilor ucraineni, etc.

 

Franţa a furnizat Kievului rachete antitanc şi antiaeriene



De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Franţa a furnizat Kievului rachete antitanc şi antiaeriene, vehicule blindate, carburanţi, echipamente individuale, 15 tunuri de calibrul 155 mm şi 18 obuziere Caesar de acelaşi calibru, promiţând livrarea altor 12 obuziere Caesar suplimentare, dintr-o comandă destinată iniţial Danemarcei.

Totuşi, marja de manevră a Parisului este restrânsă de capacităţile sale limitate. De pildă, transferul către Ucraina a celor 18 obuziere Caesar a lăsat armata franceză fără un sfert din dotarea sa cu astfel de arme, ea dispunând pe de altă parte de numai 13 lansatoare multiple de rachete.

Cât despre stocul francez de muniţii, acesta este anemic. Potrivit unui raport parlamentar, este nevoie de investiţii cuprinse între trei şi şase miliarde de euro pentru a-l reconstitui.

 

Macron a cerut o adaptare a industriei de apărare pentru a putea face faţă unei ''economii de război''



Problemei costurilor se adaugă cele din capacităţile de producţie şi carenţele din lanţurile de aprovizionare cu materii prime şi componente.

Conflictul de înaltă intensitate şi cu un mare consum de muniţii aflat în desfăşurare în Ucraina a evidenţiat aceste neajunsuri, astfel că preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut o adaptare a industriei de apărare pentru a putea face faţă unei ''economii de război''.

Cu toate acestea, în opinia unor experţi Franţa ar putea face mai mult oferind Kievului echipamente cruciale în războiul cu Rusia, cum ar fi blindate AMX-10 sau tancuri grele Leclerc, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel