Poliția a intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost semnalată o răpire în Val-de-Marne. Un bărbat, de 30 de ani, de origine română, a fost arestat în noaptea la La Verrière Yvelines).
După cum a raportat Le Parisien, românul este suspect că și-a răpit bebelușul de șase săptămâni în Val-de-Marne. Mama bebelușului a fost cea care a alertat poliția. Ea le-a explicat că tatăl copilului l-ar fi răpit și că el ar putea fugi cu el în România.
Imediat, poliția a dat alerta în toată regiunea Parisului. Mașina suspectului a fost văzută în dimineața zilei de 10 octombrie, în jurul orei 3:00, într-o benzinărie de pe Nationale 10. Ulterior, automobilul suspectului s-a îndreptat spre Paris. După ce au solicitat întăriri, agenții de poliție au reușit să oprească vehiculul.
Tatăl copilului a fost arestat în Trappes, fiind acuzat de „răpire” și „sechestrare”. „Copilul a fost găsit în stare bună de sănătate în mașină”, a declarat o sursă din poliție. Micuțul a fost dus apoi la spitalul André Mignot du Chesnay, de unde a fost preluat de mamă.
Pe rețelele de socializare, bărbatul postase fotografia fiului său, Aaron. După nașterea copilul, cei doi părinți nu s-au mai înțeles. „Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar acești oameni mi-au smuls sufletul și mi-au despărțit de îngerul meu. Nu m-au lăsat să-i văd aripile, nu pot trăi așa”, a scris românul, la scurt timp după ce și-a răpit copilul.
Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link -> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News