Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa anunţă flexibilizări privind aplicarea permisului digital de sănătate, după protestele de amploare
WhatsApp
Ministrul francez al sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat unele flexibilizări în aplicarea permisului digital de sănătate, care va fi extins luni în numeroase locuri, între care şi restaurante, în declaraţii acordate ziarului Le Parisien ce vor fi publicate duminică, relatează AFP.

Solicitat deja în locaţiile culturale de la sfârşitul lunii iulie, paşaportul sanitar capătă forma unui cod QR demonstrând vaccinarea cu schema completă, dovada unui test negativ pentru COVID-19 sau trecerea prin boală.

De-acum încolo "testarea negativă va fi valabilă 72 de ore şi nu doar 48 de ore pentru cei nevaccinaţi", a declarat ministrul, dupa a patra sâmbătă consecutivă de mobilizare a opozanţilor permisului digital de sănătate, care a reunit 237.000 de manifestanţi în întreaga ţară.

O altă flexibilizare: va fi posibilă efectuarea unor autoteste sub supravegherea unui cadru medical, plus teste antigen sau PCR. Şi acestea vor fi valabile 72 de ore.

Permisul digital de sănătate nu va mai fi, de asemenea, solicitat pentru o vizită la medicul generalist, a reamintit ministrul francez.

Va fi în schimb necesar "în spitale, dar nu va constituit în niciun caz o frână în calea accesului la îngrijiri medicale utile şi urgente", a asigurat Olivier Véran, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel