Atacantul, în vârstă de 28 de ani, spune că la început a crezut că este vorba de o glumă, iar acum se teme că i-ar fi putut infecta şi pe alţi oameni. "M-am simţit puţin rău marţi, 10 martie, dar nu am crezut că e vorba de virus. Am dormit rău în acea noapte, am fost puţin ameţit dimineaţă, dar nu am simţit să am febră. Aveam temperatura de 37,5 grade, deci nu era chiar o febră. L-am sunat pe doctorul de la Sampdoria, iar soţia mi-a recomandat să fac testul, pentru că avem doi copii mici. Joi m-am simţit bine, dar doctorul m-a sunat să-mi spună că am fost testat pozitiv cu coronavirus.
Am crezut că e o glumă. Nu mă aşteptam, mai ales că temperatura dispăruse. Atunci am început să mă gândesc la acest coronavirus. Dacă doctorul mi-ar fi spus să mai aştept o zi înainte de test, poate nici nu m-aş mai fi obosit să-l fac, pentru că mă simţeam bine. Crezând că nu sunt infectat, aş fi mers la magazin, aş fi cumpărat fructe şi aş fi riscat să le transmit virusul unor persoane vârstnice, fără să ştiu acest lucru. Gândul ăsta mă macină. Am realizat cât de mulţi oameni pot fi pozitivi şi să nu aibă habar, deci bătălia poate fi câştigată doar prin distanţare socială, respectând regulile şi stând în casă. Cred că toată lumea a subestimat problema şi nu se aştepta să fie o epidemie atât de serioasă", a spus fotbalistul.
Familia lui Gabbiadini locuieşte în Bergamo, oraşul din Italia cel mai afectat de pandemia de coronavirus, iar jucătorul de la Samdoria se teme pentru sănătatea celor dragi.
"Sunt îngrijorat pentru familia mea şi toţi cei din Bergamo. Părinţii mei sunt închişi în casă, vorbim zilnic, dar nu i-am mai văzut de aproape o lună. Mi-au spus că atunci când deschid fereastra, tot ce aud este sunetul sirenelor ambulanţelor".
Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 4.032 de morţi în Italia, cu 627 de decese în plus faţă de joi, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 47.021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News