„PSD, INTRE DEZASTRU SI REVIGORARE
CONDAMNARE POLITICA?
S-au inchis urnele de vot, a inceput numararea, si rezultatul a venit ca o lovitura napraznica, PSD in pozitia a doua, cu o pierdere procentuala majora. Si, cum nu era de ajuns ca primisera lovitura de baros a electoratului, a venit si a doua: arestarea liderului formatiunii politice, Liviu Dragnea!
Unii sustin ca nu este nicio conexiune intre cele doua, si multi o sa-i creada, eu insa nu pot sa o fac pentru ca, spre deosebire de ei, am avut privilegiul de a avea acces la informatii care mi-au permis sa vad lucrurile dintr-un alt unghi, sa vad realitatea curatata de propaganda ostila social-democratilor, de fake-news. Multi isi pun intrebarea daca in ceea ce-l priveste pe Dragnea condamnarea a fost normala, legala, sau a fost una politica, iar eu le raspund cu deplina convingere ca a fost una comandata, si solutia data anterior zilei de 27 Mai. Desi stiu cine a dat comanda, nu voi da nume, pentru ca nu am elementele de proba necesare, dar stiu cine s-a ocupat de ducerea ei la indeplinire, si de aceasta data am suficiente elemente. Cei care s-au ocupat de solutionarea acestui dosar si de condamnarea liderului PSD, nu au fost decat cei din conducerea actuala a SRI. Pe data de 24 Aprilie 2019 am primit informatia ca s-a luat decizia de catre cei din completul de judecata, sub presiunea celor de la SRI, sa se mentina solutia data in prima instanta. Cum nu fac demersuri sa informez opinia publica pana cand nu verific corectitudinea informatiilor, am asteptat confirmarea lor, si ea a venit dupa cateva zile. Convins fiind suta la suta ca asa stau lucrurile, l-am apelet la telefon pe unul din liderii de la varful partidului, foarte apropiat domnului Dragnea, si i-am spus ca acesta va fi condamnat, ca deja s-a luat decizia, iar solutia va fi ca cea de la fond, si ca este bine sa ia masurile pe care le considera necesare. Mi-a raspuns ca nu crede ca asa se vor derula lucrurile, si sunt convinsi ca liderul lor va fi achitat, dandu-mi argumentele care sustineau aceasta afirmatie. Am ramas in cumpana daca sa fac publice sau nu informatiile pe care le aveam, si am ales varianta sa nu le fac, desi persoana respectiva mi-a sugerat acest lucru, crezand ca poate nu am toate elementele pe care le au ei, dar si posibilitatea ca judecatorii sa se fi razgandit si sa nu tina cont de presiunile facute asupra lor. Dupa aceea am avut discutii cu inca doi prieteni carora le-am spus cum vor evolua lucrurile, si asa s-a intamplat.
Initial se hotarase sa se dea solutia inainte de alegeri, dar si-au dat seama ca o asemenea masura poate crea o emotie colectiva favorabila PSD si au decis sa o amane pana dupa scrutin. Cei din conducerea PSD si simpatizantii lor traiau cu speranta ca daca vor obtine un scor semnificativ la alegeri Dragnea nu va fi condamnat. Mare eroare! El urma sa fie condamnat indiferent de rezultatul scrutinului, pentru ca arestarea lui a facut si face parte dintr-un plan bine gandit si pus la punct de forte externe in colaborare cu cele interne aservite, de destructurare a PSD-ului, plan initiat cu ani in urma dar reactualizat permanent. Majoritatea oamenilor, chiar si a celor care nu iubeau aceasta formatiune politica au ramas surprinsi de rezultatele obtinute la scrutin. Cum s-a ajuns la acesta situatie? Care au fost elementele care au determinat o asemenea evolutie? Din puncul meu de vedere au fost doua categorii de factori cu implicatii grave asupra credibilitatii sale si asupra suportului electoral.
Prima categorie se refera la factori interni si anume la modul in care lucrurile au evoluat in interiorul partidului, la stilul de conducere impus de liderul acestuia, la deciziile luate, care de multe ori nu au fost cele mai inspirate, la ezitarile frecvente in asumarea unor decizii importante care trebuiau sa vina in intampinarea asteptarilor electoratului si pentru care primisera votul masiv al acestora in 2016. Dintre acestea amintim promisiunile facute in campania electorala privind adoptarea Legii raspunderii magistratilor, modificarea Codurilor penale in conformitate cu deciziile Curtii Constitutionale, adoptatea Legilor Sigurantei Nationale, a Legii privind amnistia si gratierea, lege care viza in special pe cei bagati dupa gratii in mod abuziv, si exemplele pot continua. Ezitarea permanenta in luarea unei decizii hotarate de suspendare a Presedintelui cand acesta a incalcat de foarte multe ori si foarte grav Constitutia, inclusiv blocajul instituit asupra activitatii legislative, asupra celei executive, prin refuzul de a desemna persoanele propuse sa ocupe portofoliul de premier dar si pe cele de membrii ai guvernului, de a numi sau revoca in functii publice conform prevederilor legale, a dus la formarea opiniei in randul electoratului ca in zadar au acordat puterea PSD-ului daca nu stie ce sa faca cu ea, sau nu are capacitatea sa o faca. Pe aceeasi linie se inscrie si desemnarea in functiile executive cele mai importante, pe alte principii decat cele normale, a unor persoane incompetente, cu grave carente de instruire dar si in ceea ce priveste inteligenta, cultura generala, incapabile sa comunice atat cu subordonatii dar si cu mass-media, sau a unor persoane asupra carora planau acuzatii grave de coruptie prezentate in diverse moduri opiniei publice. Un impact profund negativ asupra capacitatii de organizare, de coordonare si de actiune ofensiva a partidului au avut si masurile de marginalizare a principalilor lideri si personalitati politice, devenite vizibile in spatiul public si din acest motiv incomode presedintelui formatiunii, dar si frictiunile interne amplificate artificial, unele chiar generate de catre adversarii din exterior, care au dus la plecari semnificative din partid. Chiar l-am avertizat in mai multe randuri, in mod public, prin postari pe retelele de socializare si nu numai, pe domnul Dragnea ca, daca va continua pe aceasta linie, isi va semna singur falimentul politic, si nu ma bucur ca am avut dreptate.
Deloc lipsita de importanta, a fost si cochetarea permanenta cu liderii Statului Paralel, a carui desfiintare o promisese ferm in campania electorala.
Una dintre marile erori ale conducerii PSD a fost si aceea de a considera ca masurile luate in plan social si nu numai, de fapt masuri foarte importante, unele fara precedent, vor acoperi pe cele prezentate anterior si vor mentine optiunea electoratului exprimata in 2016. Nu in ultimul rand trebuie mentionata si lipsa de preocupare in comunicarea cu partenerii externi, si in special cu Bruxelles-ul, si prezentarea corecta a modului in care evolueaza lucrurile in Romania sub guvernarwa PSD. Am putea continua cu multe exemple dar spatiul postarii ne obliga sa ne oprim aici, lasand la dispozitia celor interesati sa le completeze si dezvolte.
A doua categorie de factori se refera la cei care apartin de adversarii partidului, atat din interiorul dar mai ales din exteriorul tarii. Va imaginati ca aceste alegeri, campania de convingere a alegatorilor, au fost doar apanajul formatiunilor politice interne? Daca o faceti, va inselati! Lucrurile nu au stat deloc asa! Interesele majore ale puternicilor lumii, ma refer aici la structuri statale dar si la multinationale, inclusiv interesele decidentilor europeni fata de bogatiile si piata Romaniei, au generat o campanie puternica, nemaiintalnita, planificata in amanunt, derulata de catre acestia si aservitii lor din interior, impotriva PSD-ului, liderului acestuia, dar si a executivului actual. Prin masurile luate, imediat dupa instalarea guvernului social-democrat la Palatul Victoria, au fost afectate grav interesele acestora, care erau obisnuiti sa obtina profituri colosale si sa nu dea nimic la bugetul de stat. Majorarea etapizata a salariului minim pe economie, precum si cresterea salariilor bugetarilor cu mult peste nivelul celor din domeniul privat, a generat o crestere semnificativa a retributiilor de la nivelul de baza pana la cel de decizie, si implicit cresterea cheltuielilor multinationalelor cu forta de munca si scaderea deloc importanta a profiturilor lor din aceasta cauza. O noua lovitura li s-a dat atunci cand s-au gandit solutii noi de impozitare, prin care acestea sa nu mai poata evita plata taxelor la bugetul de stat. S-a continuat cu adoptarea Legii Offshore in varianta Dragnea, prin care se punea capat jafului in domeniul resurselor din Marea Neagra, dar si posibilitatii de a dispune de ele dupa bunul plac. Controalele declansate in ultima perioada si masurile luate impotriva celor care comercializeaza produse daunatoare sanatatii populatiei, ca si intentia adoptarii Legii dublului standard prin care se permitea doar comercializarea produselor care respecta sandardele impuse in tarile VEST-EUROPENE, dar si a Legii privind interzicerea exportului de masa lemnoasa neprelucrata, au determinat - si determina - multinationalelor (si nu numai), pierderi de zeci si sute de miliarde de euro. Dezvoltarea continua a economiei nationale, ajungand sub aspectul ritmului de crestere economica pe locul doi in Europa, investitiile in toate domeniile, inclusiv in agricultura care, prin masurile luate, indeosebi prin programul de sprijinire a agricultorilor romani, prin acordarea la timp si in totalitate a subventiilor, prin refacerea sistemului de irigatii pe mii de hectare, in urma carora tara noastra a ajuns deja pe primul loc in Europa la productia de cereale, devine din ce in ce mai competitiva, atat pe piata interna cat si pe cea externa, creand o concurenta deloc dorita de partenerii nostri externi si de firmele lor. De fapt, scopul celor care incearca sa ne domine in continuare este acela ca Romania sa stagneze, sa nu se dezvolte, sa fie doar o piata de desfacere pentru rebuturile lor, pe care si asa le vand la suprapret fata de produsele de calitate comercializate la ei. Din aceasta perspectiva interesele lor promovate si prin intermediul cozilor de topor din interior au ajuns in flagranta contradictie cu intentiile si programul promovat de PSD. De aici hotararea de a lupta cu toate fortele si mijloacele pentru daramarea PSD-ului si a guvernului sau. Au luat decizia sa sponsorizeze cu zeci de milioane de euro actiunile agresive impotriva acestora, sa sponsorizeze campaniile electorale ale formatiunilor politice favorabile, sa le asigure sprijinul logistic in campaniile promovate pe retelele de socializare, prin promovarea informatiilor false, nereale, la adresa social-democratilor, speculand si lipsa de preocupare a lor in acest domeniu, si castigand astfel lupta de influentare in masa a electoratului, de manipulare agresiva a aestuia, si de intoarcere a lui impotriva PSD, actiuni care vor continua pana la atingerea scopului final. In acest context amplu, si cu evidenta tenta de razboi informational, condamnarea lui Dragnea nu este deloc intamplatoare si ea a fost foarte bine gandita si aplicata. Asta trebuie sa dea de gandit actualilor lideri ai partidului, dar si celor care vor deveni in perspectiva lideri, pentru a lua masurile ce se impun.
Fara pretentia de a fi prezentat toate elementele care au generat dezastrul social-democratilor, inchei aici aceasta analiza, nu inainte de a le sugera sa se gandeasca bine daca mai raman la guvernare sau nu. Continuarea guvernarii sub atacurile dure ale lui Iohannis si formatiunilor de dreapta, atacuri fundamentate de aceasta data pe scorurile electorale obtinute, nu face sa duca decat la erodarea si mai accentuata a partidului cu singura finaliate: trecerea in opozitie pentru cel putin 4 ani. Ca sa se revigoreze partidul si sa recastige electoratul el trebuie sa treaca in opozitie, sa paraseasca pozitia de tinta si sa o ocupe pe aceea de tragator, sa-si aleaga o noua conducere care sa inspire incredere celor chemati la vot si sa-i atraga spre valorile social-democrate, cum trebuie sa aduca inapoi oamenii valorosi care au plecat din partid si care nu au intreprins masuri care sa-i lezeze interesele si multe altele...”, a scris pe Facebook Dumitru Iliescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News