Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ipoteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au efectuat joi trei percheziţii domiciliare pentru documentarea activităţii infracţionale şi asigurarea materialului probator într-o cauză penală în care un bărbat în vârstă de 53 de ani este bănuit de săvârşirea infracţiunii de şantaj.
În urma efectuării percheziţiilor au fost ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor electronice, dispozitive de comunicare la distanţă şi alte dispozitive electronice care interesează cauza şi a fost pus în executare un mandat de aducere pe numele bărbatului de 53 de ani.
După administrarea probatoriului şi audierea persoanei respective, organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ipoteşti au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de suspect, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
Cazul a intrat în atenţia Poliţiei Ipoteşti după o plângere depusă de un bărbat, fost asociat al lui Băişanu în dezvoltarea unui centru de echitaţie pe un teren din apropierea unui iaz, luciu de apă pe care petentul îl are în administrare în urma unei licitaţii.
Acesta îl acuză pe fostul parlamentar că nu s-ar fi ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte realizarea investiţiei şi că l-a determinat să investească mari sume de bani pentru a achiziţiona terenul din zona iazului şi a înfiinţa centrul de echitaţie din Ipoteşti şi că a şi întreţinut îngrijirea cailor, iar fostul parlamentar nu i-ar fi returnat sumele investite şi i-ar fi spus că îi plăteşte datoriile dacă îi va ceda şi iazul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News