„Eu mă bazez pe oameni care au demonstrat în Partidul Național Liberal. Ați văzut lângă mine oameni care au aplicat liberalismul în toate funcțiile pe care le-au ocupat au arătat că se poate. Eu sunt înconjurat de oameni de succes, pentru că ceea ce au făcut acești oameni în funcțiile avute vreau să fac eu cu România. Oameni ca Emil Boc, ca Gheorghe Flutur, ca Ionel Bogdan, oaeni care au reușit și împreună vom reușit și pentru România. Pentru mine este foarte important și am plecat în această cursă, în această competiție cu un singur gând - doar liberalismul salvează România, dar ce aplicat nu doar din vorbe.
Avem oameni care au arătat că se poate și am arătat și eu anul trecut că și la nivel național se poate dacă aplici principii liberale - simple, transparente și de bun simț”, spune Forin Cîțu, prezent la o conferință de presă la care participă și Emil Boc.
El refuză să comenteze afirmațiile lui Orban de joi, când a spus că a susținut mulți tineri de când a venit la șefia PNL și că o să-i sprijine în continuare generațiile viitoare să intre în politică, chiar dacă unii tineri pe care el i-a sprijinit l-au dezamăgit.
„Eu am promovat tineri în PNL, dar nu doar din PNL, dar este vorba despre oameni care fac lucruri pentru România. Nu contează chiar așa de mult vârsta, ci ce faci pentru România, iar pentru noi, pentru mine ca liberal convins, contează să ducem mai departe aceste principii ale liberalismului. Eu vreau două lucruri foarte importante - proprietatea privată e sfântă, iar antreprenorul este un erou”, conchide premierul.
Președinții de organizații județene care au fost prezenți la lansarea candidaturii lui Florin Cîțu la șefia partidului „au fost în poză”, însă nu i-au reprezentat pe colegii lor din filiale, spunea joi Ludovic Orban.
„Eu sunt un democrat. Pentru mine democrația înseamnă să respecți voința oamenilor pe care îi reprezinți. În câteva filiale voința membrilor a fost exprimată prin vot fie în Biroul Politic Județean, fie în Colegiul Director Județean, voturi de susținere a candidaturii mele”, spune Ludovic Orban.
El spune că liderii locali nu au reprezentat opțiunea filialelor.
„Președinții care au fost în poză, au fost în poză, nu i-au reprezentat pe colegii lor din filialele respective, care și-au exprimat o altă opțiune. De altfel, în acea poză sunt 17 președinți de filiale, aș face această mențiune, în niciuna dintre filiale nu se dăduse un vot pentru susținerea lui Florin Cîțu, iar în cinci dintre ele se dăduse un vot de susținere a candidaturii mele”, adaugă Ludovic Orban.
Mai mulți lideri de filiale județene au participat duminică la evenimentul în care Florin Cîțu și-a anunțat candidatura la șefia partidului, printre care Marian Petrache, Raluca Turcan, Monica Anisie, Gheorghe Flutur, Virgil Popescu și Emil Boc.
Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News