“Life is a journey, not a destination”
Încheiem anul cu rezultate mult peste așteptări din punct de vedere economic:
-> Deficit bugetar mai mic de 7%
-> Agențiile de rating au crescut perspectiva României de la negativ la stabil
-> Moneda națională a rămas sub pragul de 5 lei pe euro
-> Datoria publică nu a trecut de 50% din PIB
2021 a însemnat prudență, profesionalism și predictibilitate. Și mă mândresc cu asta. Indiferent ce ar spune unii, cifrele sunt cifre. Și arată că, acolo unde a depins de guvern, mi-am îndeplinit misiunea față de români.
Începem un an nou, cu alt management, altă viziune. Urmează alte provocări, dar vă spun că singura soluție pentru dezvoltare rămâne liberalismul.
Reformele pe care le-am început ca ministru al Finanțelor, apoi ca prim-ministru, le voi continua și ca președinte al Senatului și președinte PNL. V-am promis #RomaniaLiberala și împreună o să o facem.
La mulți ani, dragi români!", este mesajul fostului premier al României, cu doar câteva ore înainte să intrăm în anul 2022.
Premierul Nicolae Ciucă transmite, în mesajul cu prilejul Anului Nou, ca anul care vine să ofere "speranţa şi bucuria revenirii la o viaţă normală", subliniind că pentru Executiv miza principală o reprezintă " redarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului".
"Dragi români, întâmpinăm Anul Nou cu speranţa că vom putea reveni cât mai curând la viaţa normală dinaintea pandemiei. Lăsăm în urmă un an cu multe provocări, legate de grija faţă de cei dragi, situaţia economică, locurile de muncă şi capacitatea statului de a oferi protecţie celor aflaţi la nevoie. Guvernul pe care îl conduc a înţeles aceste nevoi. România are un buget echilibrat, care garantează investiţii fără precedent şi în acelaşi timp protecţie socială eficientă", afirmă premierul, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.
"Avem nevoie de reformă instituţională, de debirocratizare şi digitalizare, dar este la fel de important să înţelegem că pentru acestea avem nevoie de timp şi de resurse umane. Schimbarea mentalităţii se face prin educaţie şi participarea cetăţeanului la acest proces.Viitorul nostru va arăta aşa cum ne dorim doar dacă vom investi în el, dacă tinerele generaţii vor regăsi în ţara lor locul în care vor dori să trăiască şi să se dezvolte. Dacă le vom oferi educaţia şi motivaţia de care au nevoie, vom reuşi să ne bucurăm împreună de acest viitor", afirmă Ciucă.
Totodată, premierul îndeamnă românii la responsabilitate în privinţa pandemiei de COVID 19.
"România a trecut, ca şi alte ţări, prin perioade foarte dificile din cauza crizei sanitare. Alături de eroii din prima linie, medici, personal sanitar, trebuie să fim responsabili şi raţionali în eforturile noastre comune anti-COVID-19. Este absolut necesar să conştientizăm că pericolul încă nu a trecut, să fim prudenţi, să respectăm conduita sanitară recomandată de medici, să le ascultăm sfaturile. Vaccinul ne protejează viaţa, ne apără de formele grave ale bolii COVID-19", afirmă Ciucă.
Premierul punctează şi împlinirea, odată cu intrarea în noul an, a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, subliniind importanţa apartenenţei la UE.
"Intrarea în anul 2022 marchează împlinirea a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, un moment foarte important din istoria noastră recentă, care ne-a adus în edificiul democratic, politic şi economic al acestor vremuri. Acum, în acest context dificil al pandemiei, apartenenţa la familia europeană a însemnat sprijin reciproc şi eforturi unite pentru asigurarea mijloacelor sanitare necesare, atât în perioadele critice în care spitalele din România erau sub presiunea numărului mare de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, cât şi pentru accesul la cele mai sigure şi eficiente vaccinuri anti-COVID-19. Apartenenţa la Uniunea Europeană va continua să ne aducă beneficii şi prin relansarea economiei, prin finanţarea proiectelor de investiţii şi de reformă cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Bunăstarea şi pacea oferite cetăţenilor europeni reprezintă pentru români o realitate care poate fi îmbunătăţită", afirmă Ciucă.
Şeful Executivului le transmite românilor că miza principală a guvernării o reprezintă redarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului.
"Cea mai bună dovadă de respect faţă de dumneavoastră este să demonstrăm, în actul de guvernare, că miza principală este redarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. Aceasta vreau să fie baza solidă prin care vom putea reda speranţa tuturor românilor, inclusiv a celor din diaspora, că pot avea un viitor în ţară, alături de familie şi prieteni. Avem nevoie de unitate, avem nevoie să înţelegem toţi că doar împreună, cu seriozitate şi consecvenţă în toate angajamentele pe care ni le-am asumat, vom reuşi să oferim copiilor noştri şi nouă înşine un viitor mai bun. Vă doresc să avem parte de un An Nou bun, cu sănătate şi împliniri pentru fiecare român, un an care să ne ofere speranţa şi bucuria revenirii la o viaţă normală. La Mulţi Ani!", mai afirmă Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News