Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîțu îl atacă pe Ludovic Orban: "E bizar că el este cel mai mare susținător al moțiunii"
WhatsApp
Este cel puţin bizar că preşedintele Partidului Naţional Liberal pare că cel mai mare susţinător al acestei moţiuni în această perioadă, spune Florin Cîțu, după ce Ludovic Orban a convocat Parlamentul pentru citirea moțiunii de cenzură depusă de USR și AUR.
Ludovic Orban si Florin Citu

„Pe mine mă interesează să fie respectat Regulamentul Parlamentului României. În acelaşi timp, este cel puţin bizar că preşedintele Partidului Naţional Liberal pare că este cel mai interesat sau cel mai mare susţinător al acestei moţiuni în această perioadă, pentru că, până la urmă, nu ştiu nici eu, nici domnia sa, nimeni nu ştie ce e constituţional sau nu, adică avem opinii, dar singurii care sunt mandataţi să ne spună dacă un demers este constituţional sau nu sunt cei de la Curtea Constituţională. Le recomand să aştepte decizia Curţii Constituţionale şi, după aceea, le recomand să meargă mai departe”, a spus, la Antena 3, Florin Cîțu.

Moțiunea de cenzură, citită joi, 9 septembrie 2021

 

Joi a fost convocat plenul reunit al Parlamentului pentru citirea moțiunii de cenzură.

Orban spune miercuri că, în conformitate cu Constituția, cu legile, cu regulamentele în vigoare, parlamentarii sunt cei care au obligația în primul rând să respecte Constituția, regulamentele și să acționeze în interesul public.

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel