Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîţu ia ministerele la control. Cele care au cheltuit mai puţin decât au cerut trebuie să dea explicaţii
WhatsApp
Premierul Florin Cîţu ia ministerele la control. Şeful Guvernului analizează execuţia bugetară a instituţiilor, iar ministerele care au cerut mai mulţi bani decât au cheltuit vor trebui să explice diferenţa şi să dea "asigurări" că execuţia bugetară se va îmbunătăţi.

"Cum am promis, rectificarea bugetară începe cu o analiză a execuției bugetare pentru fiecare minister în parte.

ART. 56

(1) Până la data de 25 iulie 2021 ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate transmit la Ministerul Finanţelor o analiză a execuţiei bugetare pe primele 6 luni faţă de programul semestrului I stabilit prin repartizarea pe trimestre, potrivit prevederilor art. 48 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pe baza analizei prevăzute la alin. (1), la prima rectificare bugetară din anul 2021 se pot ajusta bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma reprezentând diferenţa dintre programul semestrului I şi execuţia bugetară pe primele 6 luni.

Rezultatele analizei execuției bugetare, analiză care nu are legătură cu protocolul, vor fi prezentate public.

Ministerele care nu au cheltuit, în primele 6 luni, banii pe care i-au cerut, trebuie să vină cu argumente solide, să îmi ofere asigurări că execuția bugetară se va îmbunătăți în următoarele 6 luni.

Deficitul bugetar de anul acesta este cel asumat la începutul anului sau chiar mai mic.

#RomaniiTrebuieSaStie", a transmis premierul, pe paagina de facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel