Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîţu, după tragedia de la Spitalul "Victor Babeș": I-am cerut ministrului de Interne o anchetă. Toți vinovații trebuie să răspundă
WhatsApp
Premierul Florin Cîţu face, în aceste momente, declarații de presă, la Palatul Victoria. Declaraţiile vin după tragedia petrecută în această seară la unitatea mobilă ATI de la spitalul Victor Babeș din Capitală, unde 3 oameni au murit din cauza unei avarii la stația de oxigen.

"Trei persoane au decedat, condoleanțe familiilor. A început și o anchetă, am vorbit cu ministrul de Interne, i-am cerut ca ancheta să fie cât mai rapidă, pentru ca toți vinovații să răspundă. Presiunea pe spitale e foarte mare, trebuie cu toții să ajutăm, de aceea am spus că vaccinarea e singura soluție. De ce am ieșit acum? Am văzut că reprezentanții statului fug de comunicare. Cetățenii au nevoie să le explicăm exact ce s-a întâmplat. Nu trebuie să fugim de comunnicare. Nu putem garanta acum că nu vom mai avea astfel de accidente", a spus primul ministru. 

 

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, personalul medical a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR, se arată într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel