„A mers mai bine... a fost un cumul de factori. În primul rând a mers mai bine valul 3 decât ne așteptam. Rata de pozitivare a scăzut mai rapid decât ne așteptam, în corelație cu campania de vaccinare mai bună. Avem, de câteva zile, peste 100.000 de persoane care se vaccinează zilnic și în acest context a venit astăzi această decizie”, a spus, joi, premierul Florin Cîțu, la Digi 24.
Premierul a spus că este „a nu știu câta oară când i se spune că e foarte optimist”, dar că a avut dreptate.
Întrebat dacă scăpăm de starea de alertă, Cîțu a spus că acest lucru nu se va întâmpla, dar hotărârea de Guvern va trebui modificată.
„Starea de alertă rămâne. Lumea trebuie să înțeleagă că suntem încă în pandemie. Nu mai e impactul atât de mare, avem vaccin, trebuie să ne vaccinăm. Dar în spațiul închis rămâne mască. Stații de autobuz, zone aglomerate – rămâne mască. La fel în piețe în aer liber. Am făcut un pas important, mai devreme decât estimasem, dar să nu credem că a trecut. Trebuie să continuăm să mergem să ne vaccinăm. Este foarte important să înțelegem”, a mai spus Cîțu.
Prima etapă a relaxării va fi pe 15 mai, a anunțat joi președintele României Klaus Iohannis. Se va renunța la măștile de protecție la exterior și la restricțiile nocturne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News