Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîțu: „Cei de la AUR au instigat la violenţă”
WhatsApp
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, că nu este normal ca parlamentari ai României să susţină "acte de vandalism" aşa cum s-a întâmplat la protestul organizat marţi de AUR, când un grup de protestatari a încercat să forţeze intrarea în Palatul Parlamentului. El a calificat evenimentul drept unul "bizar", în condiţiile în care instituţiile statului ar trebui să fie protejate de asemenea manifestări.

Cîţu a fost întrebat despre incidentul de marţi când, împreună cu însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, David Muniz, a fost evacuat din biroul său, în timp ce câţiva participanţi la protestul organizat de AUR încercau să forţeze intrarea în Parlament, după ce au pătruns în curtea instituţiei şi au vandalizat mai multe maşini.

„A trebuit să plecăm. Dar, eu şi David putem să ne vedem să bem cafea şi în altă parte. Ideea este că ieri a fost un eveniment pentru mine bizar, pentru că, totuşi, instituţiile statului ar trebui să fie protejate de acte de vandalism. Până la urmă, este iarăşi de condamnat faptul că avem parlamentari ai României care ajută pe cei care vor să... sau cei care vin şi susţin aceste acte de vandalism şi, după aceea, se dezic de ele. Este clar că cei de AUR sunt cei care au instigat la violenţă, cei care au susţinut şi i-au adus pe acei oameni în curtea Parlamentului şi, după aceea, voiau să se disocieze de ei. Nu merge aşa. Toată lumea, toată România a văzut că cei de la AUR au organizat acel protest, au instigat la violenţă, i-au susţinut şi, după aceea, au încercat să spună: 'Nu, nu suntem noi'. Bineînţeles, au băgat placa veche”, a afirmat preşedintele Senatului.

 

Cîțu: „Eu întotdeauna spun că ar trebui să plătească amendă”



Întrebat dacă va exista o reacţie din partea Parlamentului faţă de AUR, el a spus: „Eu întotdeauna spun că ei ar trebui de fiecare dată când (...) nu respectă legea, când merg fără mască în interior ar trebui să plătească amendă. De fiecare dată”.

„Există imagini, i-am spus domnului ministru de Interne, de fiecare dată, când există imagini, se presupune că eu am făcut o sesizare şi să-i amendeze”, a precizat Cîţu.

Întrebat care a fost reacţia însărcinatului cu afaceri al SUA în momentul în care protestatarii erau la uşa Parlamentului, el a afirmat: „Americanii sunt foarte organizaţi, ştiu foarte bine că atunci când trebuie să execute ordinele, le execută”. „Amândoi am respectat ceea ce ni s-a spus. Nu, nicio reacţie”, a completat Florin Cîţu. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel