Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîţu: "Progres înseamnă să vezi unde ai greşit, câteodată să te dai la o parte"
WhatsApp
Premierul Florin Cîţu a afirmat, joi, la Craiova, că, în ultimii ani, PNL a avut experienţe bune, dar şi altele mai puţin bune din care liberalii trebuie să înveţe pentru a progresa, punctând că, uneori, progresul înseamnă "să te dai la o parte, să faci un pas în lateral".

"Lupta noastră (...) nu este cu PNL, nu este cu colegii noştri din PNL, este cu adversarii noştri politici, (...) PSD-ul. Au mai apărut şi alţii, dar PSD sunt inamicii noştri numărul unu. De aceea e important să ştim că, după 25 septembrie, suntem cu toţii o echipă. Dar, da, este important să ştim că după 25 septembrie PNL intră într-o nouă etapă. Trebuie să avem curajul să ne uităm la experienţele pe care le-am avut în aceşti ani de zile. Am avut şi experienţe bune, am avut şi victorii, am avut şi experienţe mai puţin bune din care trebuie să învăţăm. Cine nu are curajul să se uite la aceste experienţe, să înveţe din ele nu poate să meargă mai departe. Asta înseamnă progresul. Progres înseamnă să vezi unde ai greşit, câteodată să te dai la o parte, să faci un pas în lateral, să mergi mai departe pentru că progres înseamnă să te uiţi în viitor", a spus Cîţu în discursul susţinut în cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Dolj.

Cîţu a arătat că ţinta PNL este ca, după 25 septembrie, să fie cel mai mare partid din România, să câştige toate tururile de alegeri din 2024 şi să stea cel puţin 8 ani la guvernare.

"Şi asta vreau de la PNL după 25 septembrie. Vreau să devenim cel mai mare partid politic din România, să câştigăm toate tururile de alegeri din 2024, (...) locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare. Deci tot. Dar nu asta trebuie să fie ţinta, trebuie să vrem mai mult. Trebuie să vrem cel puţin 8 ani de zile la guvernare!", a mai spus premierul.

Totodată, acesta a subliniat importanţa parteneriatului cu preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu participă, joi, la Craiova, la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Dolj, în cadrul căreia va fi aleasă noua conducere a organizaţiei judeţene a liberalilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel