Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Firea S-A DEZLĂNȚUIT în direct: "În CEx-ul PSD se MIMEAZĂ dialogul!"
WhatsApp
Gabriela Firea a reacționat la afirmațiile premierului Viorica Dăncilă și a spus că își prezintă opiniile în spațiul public, și nu în Comitetul Executiv al PSD, deoarece în interiorul partidului subiectele importante doar "se pipăie" și este mimat un dialog deschis. 

"Cred că este de lămurit și explicat că, teoretic, ar fi foarte bine să avem în CEx un dialog real și o discuție în care, chiar pe anumite tonalități, la finalul lor să fim convinși că nu a fost o dezbatere de fațadă, că am spus tot ce am gândit și am luat decizia cea mai bună. Dar câtă vreme în cadrul CEx subiectele doar se pipăie, se ating, iar toate celelalte comunicări importante se fac între comitete executive, direct sau indirect, de unii comunicatori sau unii analiști care sunt în relație de prietenie cu conducerea partidului, este normal dacă ne simțim lezați - și eu una, mă simt - să reacționăm", a declarat Gabriela Firea, la Antena3.

Potrivit edilului, opiniile trebuie lansate, deoarece în Comitetul Executiv nu se poartă un dialog deschis.

„Nu putem să așteptăm să fim convocați la o nouă ședință în care să mimăm dialog deschis, dar în care temele să fie cele stabilite de la tribună, iar noi, cei din sală să facem figurație. Mi-am asumat să nu fac figurație nici în timpul vechii conduceri, domnului președinte Dragnea, cu atât mai puțin aș face în acest moment. (...) Nu înțeleg de ce trebuie să tăcem cu toții și să luăm ce ni se dă", a mai spus primarul general.

Precizările vin după ce Viorica Dăncilă a spus, despre declarațiile de sâmbătă ale Gabrielei Firea, că îi va răspunde primarului în interiorul partidului.

„Atunci când ieși în spațiul public și îți ataci colegii sau președintele partidului, acest lucru se face doar pentru imagine și nu pentru că vrei rezultate", a spus Dăncilă, transmite Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel