Trei cetățeni români și unul german sunt acuzați de Parchetul din Mannheim, Germania, de comiterea infracțiunilor de viol, prostituție forțată, trafic de persoane și abuz sexual grav asupra minorilor. Potrivit anchetatorilor, cei patru fac parte dintr-o rețea organizată prin care aduceau fete românce, minore, în Germania. De convingerea fetelor se ocupau cei trei români, la comanda neamțului, care abuza de ele în hotelul în care lucra, relatează morgenweb.de.
Potrivit procurorilor germani, în iunie 2017 neamțul a adust din România, cu ajutorul celor trei români, o minoră de 15 ani care a fost violată într-un hotel din Mannheim. Fata fusese convinsă că cetățeanul german este un binefăcător care o va spijini financiar să urmeze niște cursuri și să se angajeze mai târziu.
Cei trei români mai sunt sunt acuzați și că au vândut germanului o altă fată româncă, de 14 de ani, pentru exploatare sexuală în luna mai a acestui an.
Totodată, același cetățean neamț este acuzat de procurori că tot în 2018 a intart în legătură pe Facebook cu o altă minoră de 15 ani. Cetățeanul german a constrâns-o pe tânără să-și abuzeze sexual surioara de doar cinci ani și să filmeze, imaginile urmând să ajungă la el.
Procurorii Parchetului din Mannheim susțin că inculpatul ar fi procedat așa și cu alte persoane din România, tot minori, care erau forțați să abuzeze sexual de membri ai familiei în scop pornografic.
Cetățeanul neamț este acuzat de viol, prostituție forțată agravatăși și abuz sexual asupra minorilor, în timp ce complicii săi - cei tre românii - sunt acuzați de trafic de persoane agravat. Cu toții au fost reținuți anul acesta în mai-iunie. Și autoritățile române au arestat cinci persoane pentru presupuse implicări în acest dosar, mai relatează morgenweb.de.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News