Raportul final va fi însă gata abia în câteva luni. Între timp, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate spune că, împreună cu specialiştii din ministerul Sănătăţii, va elabora un ghid pentru folosirea bisturiului electric. Acesta este de părere că în România medicii nu ştiu să gestioneze astfel de situaţii grave, pentru care ar trebui să fie antrenaţi încă din rezidenţiat.
Spitalul avea protocoale pentru pregătirea pacientului în vederea operaţiei încă din 2016 de când unitatea sanitară a fost acreditată. Acolo scria exact ce substanţe trebuie folosite pentru curăţarea tegumentului. Doar că în acest caz nu au fost respectate. Medicul care a decis să folosească dezinfectantul pentru mâini, asistenta de sală şi spitalul au primit amendă de la Direcţia de Sănătate Publica.
Neaplicarea acestor protocoale este o problemă a sistemului românesc de sănătate, spun specialiştii. Iar şefii de secţie sunt cei care trebuie să se asigure că ele sunt implementate.
Vasile Cepoi, preşedintele ANMCS: „Echipa nu era antrenată, modul în care s-a acţionat arata că nu era antrenată să intervină într-o astfel de situatie″, scrie Știrile PRO TV.
Victor Costache, ministrul sănătăţii: „Este un eveniment deosebit de grav, un eveniment santinelă, un eveniment care nu trebuie să se întâmple niciodată și care trebuie raportat imediat. Nu sunt mușamalizate pentru că nu pot fi mușamalizate"
Însă doar 20% dintre spitale raportează către ANMCS ori Ministerul Sănătăţii astfel de incidente tragice.
Vasile Cepoi, preşedintele ANMCS: „În Franţa, de exemplu, în 2018 au avut două astfel de situaţii şi echivalentul francez al autorităţii de control a elaborat un ghid de utilizarea a riscurilor utilizării bisturiului electric, care prevede atribuţiile fiecărui membru al echipei. Noi o să elaborăm acest ghid împreună cu specialiştii din domeniu cu societaea profesională şi comisiile min sănătăţii şi vom impune un program naţional în toate spitalele în care se foloseşte electrochirurgie″
Vlad Mixich: „În orice spital occidental la începutul fiecărei zile e o întâlnire scurtă - medici, asistenţi, infirmieri - se discută despre fiecare eroare medicală şi se disuta şi aplică modalităţi pentru ca aceste erori să nu se repete. Se discută şi se fac sesiuni cu întreaga echipă spitaliceasca. În Marea Britanie intervin autorităţile, în SUA, se ocupă fie asiguratorul, fie managementul spitalului″
Ministrul sănătăţii a anunţat că rezultatele verificărilor corpului de control vor fi făcute Publice la începutul săptămânii viitoare. În paralel continuă şi ancheta serviciului omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News