Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Explicațiile doctoriței acuzată că ar fi „vaccinat la chiuvetă”: „Sunt testaţi”
WhatsApp
Sunt 200 de dosare penale legate de eliberarea de adeverinţe sau certificate de vaccinare falsificate, a anunţat joi seară ministrul de interne.
Percheziții la persoane care ofereau certificate de vaccinare fără administrarea vaccinului

Poliţiştii cercetează 400 de persoane. Printre ele, şi doctoriţa din Dâmbovița care împreună cu soţul ei au fost reţinuţi pentru că ar fi oferit dovada vaccinării pentru cel puțin 10 fotbaliști de la un club din Pucioasa, deși aceştia nu ar fi primit serul.

„Cei care au participat la astfel de infracţiuni cu siguranţă vor fi pedepsiți, pentru că nu este că doar ai eliberat certificate false de vaccinare ci este că-i eliberezi omului riscul să se îmbolnăvească, să infecteze şi pe alţii, şi chiar riscul de a ajunge la spital şi să moară din cauza unor greşeli, a unor decizii absolut de neînţeles pentru un profesionist în domeniul sănătăţii. Exemple de acest fel trebuie îndepărtate din corpul medical”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, potrivit Știrile PRO TV.

Reacţia coordonatorului Campaniei Naţionale de Vaccinare vine după ce poliţiştii au descins la cabinetul medical al doctorului Daniela Mitrea - din Corbii Mari, Dâmboviţa. Ei au căutat indicii care să probeze acuzaţiile de vaccinare fictivă. Calculatorul în care medicul a introdus datele despre vaccinare a fost primul verificat.

Anchetator: „Când venea omul la vaccinare, cine implementa?

Asistentă: „Doamna doctor. Eu decât îi vaccinam.”

 

Cel puţin 10 persoane ar fi primit adeverinţe false de vaccinare

 

Poliţiştii spun că cel puţin 10 persoane ar fi primit de la medicul Daniela Mitrea adeverinţe false de vaccinare. Sunt fotbalişti de la clubul de fotbal din Pucioasa, unde soţul doctoriţei este preşedinte. Sportivii aveau nevoie de certificat ca să participe la meciurile din Liga a III-a şi unii - spun anchetatorii - nu voiau să îşi facă injecţia pentru că nu cred în gravitatea bolii COVID-19.
Toţi au fost chemaţi la secţie, în Târgovişte, pentru audieri.

Fotbalist: „Nu ştiu nimic. Am primit o citaţie”

Reporter: Vaccinul când l-ai făcut?

Fotbalist: „Mai demult, nu mai ştiu.”

În fata anchetatorilor, sportivii au spus că au primit serul Johnson & Johnson. Unii dintre părinţii care au venit să îi susţină le-au arătat jurnaliştilor certificatul de vaccinare.

 

Doctoriţa şi asistenta ei resping acuzaţiile

 

Doctoriţa şi asistenta ei resping acuzaţiile care li se aduc. Se contrazic însă în privinţa numărului de sportivi vaccinaţi.

Reporter: Fotbaliştii au trecut pe la dumneavoastră, pe aici? Sunt vaccinaţi?

Daniela Mitrea, medic de familie: „Da, sigur.”

Reporter: Câţi, doamna doctor?

Daniela Mitrea: „13”

Reporter: Ar fi periculos să intre pe teren dacă nu sunt vaccinaţi?

Danilea Mitrea: „Sunt testaţi.”

Reporter: Câţi fotbalişti au venit doamnă?

Mădălina Gheorghe, asistent medical: „Cred că 20, 20 şi ... cam aşa.”

Reporter: Dumneavoastră i-aţi vaccinat?

Mădălina Gheorghe: „Eu vaccinez.”

Reporter: Şi doamna doctor?

Mădălina Gheorghe: „Doamna doctor îi adăugă în platformă şi elibera adeverinţa”

 

Înşelăciune, fals informatic şi fals intelectual

 

Trei acuzaţii îi sunt aduse acum : înşelăciune, fals informatic şi fals intelectual.

Ana Maria Liță, Poliția Dâmbovița: „Ar fi fost instigată de un alt bărbat să implementeze în sistemul informatic specific certificatele de vaccinare, acestea fiind introduse în mod ilegal.”

Bărbatul la care face referire poliţia este soţul femeii, care a fost şi el audiat.

„Este familie de oameni respectabili. Personal, cred că este un pic de agitaţie fără rost, cred că e un pic de exagerare”, a precizat Ion Stoichiță, avocat.

 

Poliţiştii au făcut percheziţii şi la clubul de fotbal din Pucioasa

 

Poliţiştii au făcut percheziţii şi la clubul de fotbal din Pucioasa şi la locuinţa medicului. Se vorbeşte şi de un prejudiciu făcut Casei de Sănătate. Pentru fiecare vaccin administrat, medicii primesc câte 40 de lei.

Ministrul de interne spune că sunt peste 200 de dosare penale deschise în legătură cu falsificarea actului de vaccinare.

„Peste 400 de persoane”, spune Lucian Bode, ministru de interne. Ministrul de interne spune că investigaţiile nu se vor opri aici.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel