Economia Europei a reușit să evite în 2023 o recesiune tehnică, însă continuă să rămână în stagnare.
Eurostat, Agenția Europeană de Statistică, a anunțat că economia zonei euro a înregistrat o creștere zero în trimestrul patru al anului 2023, după o scădere de -0,1% în al treilea trimestrul al anului. Bloomberg și FactSet preziseseră pentru ultimele trei luni ale anului 2023 o contracție de -0,1%, însă rezultatul pentru trimestrul al patrulea a fost mai mare. Comisia Europeană proiectase în ultimul raport cu previziuni economice o creștere de +0,6%, dar totalul anual s-a situat la +0,5%.
Conform Eurostat, rezultatele pentru trimestrul patru și totalul anual au fost aceleași pentru zona euro, cât și pentru toată UE, adică și pentru țările care nu folosesc moneda comună. În toată zona euro, Banca Centrală Europeană a menținut în 2023 dobânzile ridicate, încercând să controleze inflația.
În 2023, PIB-ul zonei euro a crescut doar cu +0,1% în primul și al doilea trimestru, scăzând cu -0,1% în cel de-al treilea, ajungând la 0% în al patrulea trimestru. Această evoluție nu este valabilă pentru toate țările.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News