"Eu mi-am ținut partea de înțelegere și am așteptat timp de #14ziledemiere, susținând doar o conferință de presă, în apărarea leului și a cursului de schimb aruncate în aer de metaforele periculoase ale ministrului Vasile Cîțu. Dânsul nu și-a respectat partea sa de înțelegere, nu a venit în fața românilor nici cu analiza promisă, nici cu măsurile pe care vrea să le adopte. De fapt nu a venit nici în fața mea, nici în fața românilor. Fapt pentru care ii cer demisia dlui Vasile Cîțu din funcția de ministru al finantelor publice, și-l somez pe Ludovic Orban să-l demită pe acesta, dacă demisia dlui Cîțu nu va fi înaintată în următoarele 48 de ore", a scris fostul minsitru al Finanțelor Eugen Teodorovici, marți, pe pagina sa de Facebook.
Eugen Teodorovici a motivat că Florin Cîțu trebuie să își dea demisia, deoarece a sabotat cursul de schimb și leul a ajuns la un minim istoric, ceea ce înseamnă că vor exista consecințe, anume rate bancare. Totodată, acesta a afirmat că ministrul Finanțelor s-ar fi întâlnit, în secret, cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale.
„Motivul pentru care cer demisia dlui Cîțu este unul cât se poate de simplu: pentru că a sabotat cursul de schimb (are antecedente aici), leul fiind la un minim istoric, ceea ce se traduce foarte clar în creșteri de facturi, rate bancare. Și pentru că a avut întâlniri ascunse cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale, despre care nu a informat românii și nu ne-a spus ce a vorbit și ce a promis în numele statului român", a argumentat Teodorovici, potrivit Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News