Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Eugen Teodorovici: „Ce poate să fie mai rău decât un premier figurant sau un ministru de finanțe incompetent?”
WhatsApp
Eugen Teodorovici a afirmat că cele trei luni de când PNL este la putere au fost o "aiureală politică" a unor oameni care pretind că îi respectă pe cetățenii români. Fostul ministru de Finanțe a mai spus că argumentul liberalilor pentru alegeri anticipate este faptul că în Parlament încă există o majoritate PSD, care nu le permite să demareze urgent reformele propuse.

„Dacă guvernarea PNL este anticiparea austerității, putem lesne înțelege sensul unicului obiectiv al alegerilor parlamentare anticipate.

De aproape trei luni de aiureală politică - pentru că de guvernare nu se poate încă vorbi - nu prea am reținut mare lucru în afară de împrumuturile extravagante la fel de anticipate și de putreziciunea logicii PNL și a celor care susțin ideea "salvării" prin alegeri parlamentare anticipate.

Argumentul invocat cu patimă de PNL și de alte partide "salvatoare" care susțin actuala guvernare este nevoia unor alegeri anticipate pentru că Parlamentul este încă dominat de o majoritate PSD care îi împiedică să demareze urgent reformele necesare în România.

Deși aparent logic, realitatea politică a demonstrat deja că este doar un sofism cam prea ieftin pentru niște oameni politici care pretind că îi respectă pe cetățenii români”, spune Teodorovici.

 

Eugen Teodorovici: „Obiectivul alegerilor anticipate depinde exclusiv de aceeași majoritate parlamentară”

 

„De ce? Pentru că, totuși, pentru a da jos guvernul PSD și pentru a instala noul guvern PNL, forțele unite ale opoziției au avut majoritate în Parlament, și nu PSD! Dar și pentru că în orice variantă aleasă pentru demararea etapelor premergătoare alegerilor anticipate - demisie sau demitere a guvernului Orban în urma unei moțiuni de cenzură, plus a altor două propuneri de guvern - se mizează, evident, tot pe o majoritate parlamentară favorabilă, dar nu a PSD!

Așadar, putem anticipa că obiectivul alegerilor anticipate depinde exclusiv de aceeași majoritate parlamentară care a permis instalarea anticipată a unui guvern pe care l-am anticipat incompetent!?

Anticipez și eu un răspuns la întrebarea: Ce poate să fie mai rău decât un premier figurant sau un ministru de finanțe incompetent? Un întreg guvern", a mai scris Teodorovici pe pagina lui de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel