Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Este oficial. Testarea COVID-19 se va face și în farmacii. Ordinul, semnat de Ministrul Sănătății și publicat în Monitorul Oficial
WhatsApp
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat, luni, ordinul privind testarea în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, iar ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.
Testarea COVID-19 se va face și în farmacii

În urma testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate, dar au, de asemenea, obligația de a raporta către direcțiile de sănătate publică județene rezultatele tuturor testelor efectuate.

„Testarea are un rol esențial în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Utilizarea corectă a testelor rapide, în număr mare și asigurând un timp scurt între cerere și acces la testare, ceea ce înseamnă implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ în reducerea răspândirii virusului. Prin aceste reglementări, persoanele care au suspiciuni sau simptome vor putea să-și facă testul rapid într-un mod accesibil și sigur”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a declarat de pe 5 mai că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii va fi publicat săptămâna aceasta, urmând ca de săptămâna viitoare, după instruirea personalului, să înceapă testarea antigen. Farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni.

Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătății, și care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel