O persoană a fost reținută de militarii comandamentului provincial al Gărzii Financiare din Cosenza, în timp ce alte 900 sunt cercetate în diferite calități pentru infracțiunile de primire necuvenită a veniturilor de cetățenie, folosire necuvenită și falsificare a instrumentelor de plată, activitate financiară abuzivă și spălare de bani.
Bărbatul care a ajuns în cătușe este un român care locuiește de mult în Italia și care era operator CAF (Centrul de Asistență Fiscală). Cercetările, coordonate de parchetul Cosenza au făcut posibilă reconstituirea unui „un context ilicit structurat” care vizează încasarea necuvenită a veniturilor de cetățenie și a altor subvenții.
Investigațiile intense au permis agenților de la Garda Financiară să identifice un centru de asistență fiscală din municipiul Cosenza, care a dobândit acte de identitate ale persoanelor cu reședința în străinătate, pentru a demara numeroase proceduri referitoare la venitul de cetățenie, veniturile de urgență și la alocațiile familiale, scrie ilgiornale.it.
Suspecții, care nu îndeplineau cerințele pentru obținerea beneficiilor, ar fi primit banii și cu ajutorul serviciilor de transfer de bani, achitând o parte din sumă către român, drept compensație pentru activitățile desfășurate.
În special, anchetatorii au constatat că Centrul de Asistență Fiscală, la transmiterea cererilor de subvenție, în unele cazuri a folosit reședințe fictive, cu scopul exclusiv de a crea unități unifamiliale cu valori ISEE scăzute, sau a raportat mai multe persoane sau familii la aceeași adresă de reședință.
Poliția Financiară Pordenone a denunțat autorităților judiciare 73 de străini pentru că, conform celor contestate, pentru a primi Venitul de Cetățenie au declarat că dețin un permis de ședere de lungă durată.
Suma contribuțiilor publice plătite celor 73 neeligibili este egală cu 433.000 euro. Cercetările au scos la iveală că 73 de străini, care au autocertificat că dețin titlul de rezidenți pe termen lung, se aflau în realitate fără permisul de ședere specific. Raportul imediat către Parchetul a dus la activarea INPS care a revocat contribuția celor care o mai primeau și a demarat procesul de recuperare a sumelor deja plătite. A fost propusă emiterea unui ordin de sechestru preventiv împotriva tuturor celor 73 de destinatari necuveniți.
------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News