Publicitate
"Trebuie să ne pregătim cu toţii pentru aceea că războiul va dura. Vara şi începutul toamnei vor fi, fără îndoială, foarte dure", a declarat şeful statului francez, în primul său interviu televizat din cel de-al doilea mandat al său, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.
În condiţiile în care războiul din Ucraina afectează creşterea economică şi alimentează o explozie a preţurilor energiei şi produselor alimentare, "trebuie să ne pregătim să ne descurcăm fără gazul rusesc", a atenţionat Macron, anunţând că statul francez va elabora un "plan de sobrietate" energetică.
Mai devreme în timpul zile de joi, preşedintele Macron a asistat sub un soare strălucitor la parada militară de 14 iulie, într-un context strategic marcat de revenirea războiului în Europa.
În total, circa 6.300 de persoane au mărşăluit în acest an în faţa unei mulţimi adunate de-a lungul traseului. Spectacolul a mobilizat 64 de avioane, o dronă, 25 de elicoptere, 200 de cai şi 181 de vehicule motorizate.
Parada militară s-a deschis cu drapelele celor nouă ţări străine invitate, majoritatea vecine Rusiei sau Ucrainei: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România. Trupe franceze, recent desfăşurate pe flancul estic al Europei, au urmat imediat după, conform Agerpres.
Franţa şi-a întărit substanţial misiunile de reasigurare de la începutul războiului din Ucraina. Circa 500 de soldaţi francezi au fost trimişi de urgenţă la sfârşitul lui februarie în România, în cadrul NATO, iar Parisul s-a declarat gata să-şi majoreze contingentul dacă va fi necesar.
Franţa participă de asemenea la misiuni de reasigurare terestră şi aeriană în Estonia, iar avioanele sale de luptă Rafale contribuie la protejarea spaţiului aerian polonez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News