Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Emilian Imbri: „Plecarea lui Voiculescu pentru mine înseamnă că a trecut valul doi al pandemiei”
WhatsApp
Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Victor Babeș din București, susține că decizia privind demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății a venit prea târziu. În locul lui Voiculescu, trebuie pus un om care cunoaște sistemul, mai spune fostul manager.
Emilian Imbri: „Plecarea lui Voiculescu pentru mine înseamnă că a trecut valul doi al pandemiei”

Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Victor Babeș din București, spune că premierul Florin Cîțu a avut prea multă răbdare cu ministrul Vlad Voiculescu.

„Eu sunt bănățean, dar domnul Cîțu mă întrece în lentoare, această decizie trebuia luată de mult timp, schimbarea este și pentru mine, eu simt sistemul cum puțini îl simt, nu vreau să fiu ministru”, a spus Emilian Imbri la Digi 24.

Emilian Imbri consideră că „plecarea lui Voiculescu de la minister înseamnă că a trecut valul doi al pandemiei”. De aceea, fostul manager de la Victor Babeș spune că viitorul ministru al Sănătății trebuie să fie diferit de Voiculescu.

„Ar trebui coaliția să se lase de prostii și să numească rapid un om care cunoaște sistemul pentru că daca mai vine unul cu bine intenții, dar stă doar în culise și vede doar dintr-un unghi, s-a rupt filmul. Viitorul ministru trebuie să se ocupe concomitent de mai multe lucruri, nu doar de COVID. Sistemul se prăbușește”, a precizat Imbri, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel