În Elveția, cei 8,5 milioane de cetățeni sunt obișnuiți să aibă ultimul cuvânt în chestiunile importante. Alexandru Dobrinov, medic în Elveția, a explicat la Digi24 ce se urmărește prin referendum și de ce sunt reduse șansele ca votul să zdruncine politicile privind restricțiile. Este vorba despre o inițiativă populară venită din partea unei asociații care a strâns 90.000 de semnături, necesare ca să se organizeze referendumul.
Asociația respectivă vrea să limiteze puterea guvernului de la Berna de a impune măsuri de încetinire a pandemiei. Votul este contra unui pachet de legi adoptate de parlament, prin care se dă putere guvernului să decidă în regim de urgență cu privire la schimbarea legilor. Pachetul de legi care este vizat nu se referă însă doar la măsuri nepopulare, ci și la măsuri care ajută companiile și cetățenii care suferă din cauza măsurilor luate de guvern. Astfel, de pe o parte, legile sunt nepopulare, dar pe de alta au și măsuri de sprijin, a adăugat Dobrinov.
„În aceste condiții, referendumul are puține șanse să treacă, întrucât în Elveția inițiativele populare trec foarte rar, mai ales dacă partidele se opun. Pe de altă parte, printre cele 90.000 de semnături sunt și ale unor cetățeni care protestează față de măsurile luate de guvern. În plus, legea a intrat în vigoare deja, guvernul are posibilitatea să impună măsuri de lockdown”, a explicat el.
De altfel, în Elveția, începând de miercuri, magazinele neesențiale sunt închise până la sfârșitul lunii februarie. Legea este în vigoare timp de șase luni. „Este foarte puțin probabil ca referendumul să treacă. Cred că populația este totuși responsabilă și își dă seama că aceste legi sunt luate tocmai pentru a proteja oamenii în fața pandemiei”, a afirmat medicul. În ceea ce privește situația sanitară, nivelul infecțiilor rămâne ridicat. Între timp, vaccinările sunt în curs de desfășurare în toată țara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News