Eleva cu nevoi speciale, chinuită şi umilită de două colege, a fost filmată de un băiat, care s-a amuzat pe tot timpul filmării de modul în care colegele lui o agresau pe fata de 15 ani.
Totul s-a întâmplat la Liceul Alimentar din Timişoara, acolo unde eleva cu nevoi speciale învaţă. Fata a fost filmată în timp ce două colege o trăgeau de păr, o ameninţau cu bătaia şi chiar au propus să o tundă.
Scenele s-au petrecut luni, 7 iunie, într-un laborator de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, notează publicația tion.ro.
Fata a fost lovită cu palma peste faţă, în timp ce colegii continuă să îşi bată joc de ea şi să o chinuie.
"Știu doar că e maltratată fiică-mea. Nu mi-a povestit nimic, e o fire mai tăcută, e cu retard mintal și cu sindrom hiperkinetic. Astăzi am aflat, atâta știu că una din fete are 18 ani și mai e o fată de 15 ani. (…) Fata este în clasa a IX-a, asta s-a întâmplat în laborator, nu înțeleg unde a fost profesoara, de ce sunt nesupravegheați. Îi e și frică la fată să îmi spună, pentru că au amenințat-o, nici nu vrea să-mi spună. (…) Astăzi am primit filmulețele, le-a primit și fiica mea cea mare. Ne-am făcut griji foarte mari pentru fata mică de 15 ani", a declarat mama copilei agresate pentru publicația citată.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News