Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
El este principalul suspect al crimei din Corbu. Un bărbat a fost înjunghiat, iar fiica sa, violată
WhatsApp
Un tânăr de 29 de ani, care locuia la câțiva metri de casa victimelor, este principalul suspect al crimei din localitatea Corbu, Constanța. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a intrat peste vecini pentru a fura. După ce a fost surprins, l-a ucis pe capul familiei. Apoi i-a violat fiinca de 20 de ani.
El este principalul suspect al crimei din Corbu. Un bărbat a fost înjunghiat, iar fiica sa, violată

În curtea locuinței sale, anchetatorii au găsit arma, haine pline de sânge, dar și mai multe obiecte furate din casa victimelor. Suspectul a fost dus vineri seară la locul crimei pentru reconstituire. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 20 de ani de închisoare, pentru crimă. Se vor adăuga însă pedepsele pentru viol și jaf.

Scene de groază într-o casă din Corbu. O tânără a fost violată, iar tatăl, înjunghiat în timp de o apăra de agresor

„Vă spun cu certitudine că am identificat bunurile care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii și alte probe purtătoare, haine purtătoare de urme inclusiv câteva bunuri luate de la locuința persoanei vătămate”, a declarat   Viorel Gabriel Teliceanu, procuror-șef. Bărbatul a recunoscut faptele, spun anchetatorii. „Am stat de vorbă și mi-a spus că a săvârșit infracțiunea respectivă cu scopul de jaf. De aici lucrurile s-au pricipitat și s-a ajuns la crimă și inclusiv la infracțiunea de viol. N-a fost intenția de a ucide ci doar de a sustrage diverse bunuri, în special bani, avea asupra lui o macetă pe care a folosit-o cumva în scop de autoapărare pentru că mi-a cominicat că se gândea să nu devină el victima și ulterior, să spunem, lucrurile au evoluat, nemulțumit pe fondul că nu a găsit bani a procedat și la violarea membrei de familie a persoanei ucise”, mai spune Viorel Gabriel Teliceanu, procuror-șef, citat de Stirile PRO TV

Ministrul Bode, prima reacție după crima și violul de la Corbu: „În câteva ore suspectul va fi reținut. E un dement, un dezaxat“

Reamintim că vineri dimineața, cu puțin înainte de ora 4, agresorul intrase în locuința în care dormeau cei doi soți, fetele de 14 și 20 de ani și băiețelul de 11 ani. Fata cea mică s-a trezit și a țipat când l-a văzut pe bărbatul mascat și cu mănuși în mâini. Tatăl a venit să vadă ce se întâmplă. Atunci criminalul l-a atacat și l-a ucis. Tânărul locuia în Corbu cu o mătușă, nu era căsătorit, iar părinții i-au murit. Chiar în urmă cu două luni și-a îngropat tatăl.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel