Greva afectează toate serviciile municipale, inclusiv transportul public şi activităţile de curăţenie din şcolile şi muzeele din Roma, iar unele dintre aceste instituţii ar putea fi obligate să fie închise.
Agenţia de colectare a deşeurilor din Roma, AMA, "invită cetăţenii să îşi reia activitatea de transportare a deşeurilor menajere la tomberoanele stradale în cursul zilei de sâmbătă", au anunţat reprezentanţii acestei companii la începutul săptămânii.
Sindicatele romane au intrat în grevă pentru a protesta faţă de o posibilă desfiinţare a unor locuri de muncă şi pentru a solicita mai multe investiţii în sectorul public - un obiectiv greu de atins într-un oraş care se confruntă deja cu o problemă majoră a datoriei publice.
Greva angajaţilor municipali din Roma se suprapune cu o grevă naţională generală, care afectează circulaţia trenurilor, traficul aerian, transportul public, întreţinerea autostrăzilor şi a porturilor, declanşată de sindicatele italiene pentru a cere anularea unor reforme recente din domeniul pensiilor şi al muncii.
Chiar şi fără această grevă, serviciile publice din Roma sunt aproape de a intra în colaps de mai mulţi ani. Primarul Virginia Raggi, reprezentantă a formaţiunii politice anti-sistem Mişcarea Cinci Stele, a eşuat în încercările sale de a aduce îmbunătăţiri semnificative în acest sector de activitate.
Compania de transport public ATAC deţine o flotă de vehicule îmbătrânite, cu autobuze care iau foc cu regularitate, iar reţeaua de metrou este afectată frecvent de incendii ale ascensoarelor şi închideri ale unora dintre staţii.
Roma se confruntă şi cu o problemă cronică a gunoaielor, în principal cauzată de penuria de centre de sortare-procesare, ceea ce face ca străzile capitalei italiene să fie adeseori acoperite de deşeuri rămase necolectate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News