Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
EȘEC după negocierile dintre Guvern și primari. ULTIMATUM pentru Dăncilă
WhatsApp
Negocierile dintre Eugen Teodorovici, reprezentantul Guvernului, și primarii de orașe din România au eșuat.
Viorica Dancila - Guvernul Romaniei

„Asociația Orașelor din România, reprezentantă a orașelor mici și mijlocii din România, solicită imperios Ministerului Finanțelor Publice și Guvernului următoarele:

Respectarea angajamentelor luate de Guvernul României în programul de Guvernare 2018-2020, în cadrul Capitolului "Administrație publică. Politici regionale" punctul 2. "Finanțarea autorităților locale", conform cărora impozitul pe venit şi impozitul din pensii vor reveni integral bugetelor administrațiilor publice locale, începând cu 1 ianuarie 2019, şi repartizarea către bugetele unităților administrativ-teritoriale în următoarele cote, astfel:

60% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;

20% la bugetul local al judeţului;

20% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administrațiile judeţene ale finanțelor publice la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor.

În cadrul mecanismului folosit pentru echilibrarea bugetelor locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, prin care se completează veniturile proprii în vederea asigurării unui buget minim de funcţionare, stabilirea sumei pe locuitor să se facă ţinând cont de faptul că aproape toate unităţile din mediul urban organizează şi asigură funcţionarea unor servicii publice de diversitate, mărime şi complexitate sporite, care deservesc, pe langă locuitorii acestor UAT-uri şi locuitorii din comunele învecinate

Susţinem ca sumele pe locuitor care se vor lua în calcul la asigurarea bugetui minim de funcţionare pentru anul 2019 să fie:

850 lei/locuitor pentru unităţi administrativ-teritoriale care au statut de comună.

1.000 lei/locuitor pentru unităţi administrativ-teritoriale care au statut de oraş sau municipiu, altele decât municipiile reşedinţă de judeţ.

1.150 lei/locuitor pentru unităţi administrativ-teritoriale care au statut de reşedinţă de judeţ.

Pentru comune, oraşe, municipii şi judeţe să se stabilească ca nivel minim al bugetelor de funcţionare următoarele valori:

2.000.000 lei pentru comune cu până în 5.000 de locuitori;

5.000.000 lei pentru comune cu un număr mai mare de 5.000 locuitori;

8.000.000 lei pentru oraşele cu un număr mai mic de 10.000 de locuitori;

15.000.000 lei pentru oraşele şi municipiile care nu sunt reşedinţă de judeţ, cu un număr între 10.001 locuitori şi 20.000 locuitori;

30.000.000 lei pentru oraşele şi municipiile care nu sunt reşedinţă de judeţ, cu un număr între 20.001 locuitori şi 50.000 locuitori;;

40.000.000 lei pentru municipiile care nu sunt reşedinţă de judeţ, cu un număr mai mare de 50.000 locuitori;

60.000.000 lei pentru municipiile reşedinţe de judeţ;

90.000.000 lei pentru judeţe.

Citește și Firea și Negoiță, ce au negociat cu Teodorovici

Sumele din taxa pe valoarea adăugată care se alocă pentru echilibrarea bugetelor locale să fie cel puţin egale cu sumele alocate cu această destinaţie în bugetul de stat din anul 2018 sau cel puţin suficiente pentru asigurarea unor bugete minime de funcţionare la valorile prevăzute la punctul 2.

Excluderea oricărei abordări eronate, în vederea asigurării unui buget minim de funcţionare pentru municipii, oraşe şi comune a sumelor considerate excedent la sfârşitul anilor anteriori, întrucât cea mai mare parte a sumelor denumite astfel în legea bugetului de stat pe 2018 au reprezentat credite bugetare neutilizate din motive obiective.

Constituirea în cadrul bugetului de stat a unui fond special din care să fie susţinută cofinanţarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene şi a unui mecanism de atribuire a acestor sume către unităţile administrativ-teritoriale care au dreptul să beneficieze de sumele în cauză.

Ne delimităm strict de prevederile din propunerea de lege de buget pentru anul 2019 privind alocarea financiară a unităților administrativ-teritoriale făcută de actualul Guvern, autonomia locală și capacitate de dezvoltare a unităților administrativ-teritoriale fiind puternic afectată de propunerile făcute zilele acestea de către membrii Executivului.

Asociația Orașelor din România face apel la rațiune și echilibru, cerând Guvernului României să înțeleagă nevoile reale ale comunităților locale și să găsească, împreună cu structurile asociative ale comunelor, orașelor și municipiilor soluții pentru finanțarea acestora”, anunță primarii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel