La data de 07.07.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținere pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere, fără drept, în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
În cauză s-a reținut faptul că, la începutul lunii iulie 2021, inculpații au procurat din Spania o cantitate de cannabis, pe care au introdus-o pe teritoriul României, prin intermediul unei firme de coletărie.
La data de 07.07.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați, după ce aceștia au ridicat de la societatea de transport un colet, ce conținea 4 cutii de detergent, în care era disimulată cantitatea de aproximativ 2 kilograme de cannabis
La data de 08.07.2021, inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News