Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, la Parlament, că le-a solicitat prim-ministrului Viorica Dăncilă şi ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să analizeze sumele alocate în proiectul de buget pentru serviciile secrete şi să realoce sume de la acestea către Sănătate.
"Am rugat-o pe doamna premier să analizeze sumele alocate serviciilor secrete, cred că sume importante de aici pot fi realocate către sănătate, de exemplu, eu mă gândesc la un program de acordare gratuită de vitamina D pentru toți copiii din România, este tot un program de siguranță națională și doamna premier împreună cu domnul ministru Teodorovici au spus că vor analiza", a spus Liviu Dragnea, la Palatul Parlamentului.
"Dacă nu pot face în Guvern această modificare, eu sigur o să fac amendament în Parlament", a adăugat președintele PSD.
Referitor dacă va cere avizul CSAT, Dragnea a răspuns: "E nevoie de avizul lui Iohannis și pentru viață?".
Liviu Dragnea urmează să se întâlnească într-o altă ședință cu senatorii din partid.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News