Potrvit acestuia, un eventual vaccin care să imunizeze populația împotriva virusului SARS-CoV-2 va putea fi disponibil doar dacă se va ști cu precizie că este eficient, scrie BBC.
"Până la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie vom ști daca un vaccin este sigur si eficient”, a precizat Dr. Fauci pentru sursa citată. Chiar și în situația în care vaccinul ar fi eficient, iar rezultatele lui ar fi pozitive, astfel încât să producă imunizarea împotriva coronavirusului, Anthony Fauci spune că nu va fi posibilă vaccinarea pe scară largă până în 2021. Primele persoane care vor primi doze de vaccin ar urma să fie cele din categoriile întâi de risc, precum cadrele medicale și vârstnicii.
"Vorbim despre vaccinarea unui procent mare al populației, astfel încât să putem avea un impact semnificativ asupra dinamicii focarului. Însă, cel mai probabil, acest lucru nu va fi posibil până în al doilea sau al treilea trimestru al anului viitor", a mai spus specialistul american.
Donald Trump l-a criticat în repetate rânduri pe medic și în cele mai recente declarații cu privire la acesta, liderul Statelor Unite a susținut că populația s-a sărutat de Fauci și ”de toți acești idioți”. "Oamenii s-au săturat să audă vorbindu-se despre COVID", a declarat Trump într-o discuţie telefonică cu membri ai echipei sale de campanie, la care au avut acces mai multe media americane. "Oamenii spun: 'lăsaţi-ne în pace'. S-au săturat. S-au săturat să audă de Fauci şi de toţi aceşti idioţi", a adăugat el, potrivit Politico. Medicul Anthony Fauci este figură foarte respectată în SUA şi membru al celulei de criză de la Casa Albă pentru gestionarea crizei sanitare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News