Cu mașina încărcată cu bunurile furate, româncele se deplasau pe autostrada A9. Cele trei femei, în vârstă 29, 36, respectiv 74 de ani se întorceau la Milano, unde locuiesc, dar în zona de service Lario Ovest, unde s-au oprit, au fost identificate de polițiștii rutieri.
Evenimentul după cum a raportat La Provincia, datează de sâmbăta trecută. Polițiștii au decis să verifice mașina celor trei femei pentru că au devenit suspicioși de faptul că era plină de lucruri, atât de mult încât cele trei abia au reușit să urce în habitaclu, scrie quicomo.it.
În mașină se aflau zeci de produse de înfrumusețare, pentru care româncele un au avut nicio o chitanță care să dovedească achiziția. Verificând codurile de bare, polițiștii au descoperit că este vorba despre bunuri furate, iar cele trei românce au fost reclamate pentru primirea bunurilor furate. În plus, una dinte ele este acuzată de evadare, deoarece ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu.
Un alt român și complicele său italian au fost prinși în toiul unui jaf dintr-un apartament din Vigonza, duminică seara.
Românul, de 51 de ani, a intrat în apartament pe o fereastră, în timp ce complicele lui, un italian din Padova, îl aștepta afară. Cei doi credeau că au intrat pe furiș în apartament, fără să fie văzuți de nimeni, dar proprietarul casei i-a surprins pe camerele de supraveghere video și a sunat la poliție.
Evenimentul a avut loc duminică, 17 decembrie 2023, când cei doi bărbați au încercat să fure cupru dintr-un apartament în renovare din Vigonza, scrie primapadova.it.
Părea o noapte destul de liniștită pentru cetățenii orașului, când s-au auzit niște zgomote neidentificate într-o o casă din zonă. Proprietarul imobilului a observat, de asemenea, că ceva nu era în regulă, primind în acel moment o notificare pe telefonul mobil de la aplicația de supraveghere video.
Când a deschis aplicația, proprietarul a văzut două persoane care încercau să comită un furt. Camera filma totul: românul era ocupat să fure niște cupru, în timp ce complicele lui îl aștepta afara.
------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News