Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara, remis, marţi, AGERPRES, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale desfăşurate pe raza judeţului Timiş, pe comunicaţia Denta - Moraviţa - Gherman au fost depistate, luni, două autoturisme care circulau în regim de taxi, care nu au oprit la semnalul poliţiştilor de frontieră. S-a procedat la urmărirea celor două autoturisme, reuşindu-se blocarea acestora în trafic.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că în cele două autoturisme, conduse de doi cetăţeni români domiciliaţi în judeţul Timiş, erau şase cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Irak, trei bărbaţi, o femeie şi doi minori, cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei şase cetăţeni irakieni. Cei doi cetăţeni români sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News