Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donalt Trump, primul președinte american inculpat de justiția federală: trebuie să răspundă la 37 de capete de acuzare
WhatsApp
Donald Trump a fost pus oficial sub acuzare în dosarul arhivelor de la Casa Albă.

Donald Trump este vizat de 37 de capete de acuzare, în special "reţinerea de informaţii privind securitatea naţională" şi "obstrucţionarea justiţiei" în dosarul arhivelor de la Casa Albă, potrivit actului de acuzare dat publicităţii vineri, relatează AFP, prluată de Agerpres.

Preşedintele american Joe Biden a dat asigurări vineri că nu se află în legătură cu ministrul Justiţiei Merrick Garland în legătură cu inculparea istorică a predecesorului său Donald Trump în cazul documentelor secrete pe care acesta le-a păstrat.

Donald Trump întâmpină un nou obstacol în calea ambiţiilor sale prezidenţiale, odată cu inculparea sa de către justiţia federală, în condiţiile în care fostul preşedinte republican american visează să recucerească Casa Albă în 2024.

Trump a anunţat joi că a fost pus sub acuzare de justiţia federală în legătură cu modul de gestionare a arhivelor Casei Albe.

"Administraţia coruptă Biden i-a informat pe avocaţii mei că am fost inculpat, probabil în cazul fals al cutiilor", a scris el pe reţeaua sa de socializare Truth Social, referindu-se la cutiile cu documente luate cu el când a plecat de la Washington.

Donald Trump - acum primul fost preşedinte din istoria SUA care a fost inculpat de justiţia federală - este, de asemenea, urmărit penal pentru obstrucţionarea justiţiei şi mărturie mincinoasă, după cum a adăugat chiar el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel