Un tânăr de 18 ani şi un alt pacient de 59 de ani au primit şansa pentru un transplant renal de la un donator aflat în moarte cerebrală la UniHospital, Panagyurishte - Bulgaria, a anunțat joi Agenția Națională de Transplant (ANT).
O echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-a deplasat, marți, la UniHospital, Panagyurishte, pentru prelevarea rinichilor de la donatorul bulgar aflat în moarte cerebrală.
Astfel, la Centrul de Transplant Renal al IC Fundeni, alţi doi pacienţi, de 18 şi 59 ani, au fost salvaţi în urma intervenţiilor de transplant renal realizate cu succes de echipele de chirurgi.
„Mulțumim cu profund respect și recunoștință în primul rând familiei donatorului pentru gestul făcut, precum și echipei medicale de la UniHospital, Panagyurishte, şi colectivului Agenției Executive de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria pentru efortul deosebit depus în realizarea acestei misiuni salvatoare de vieți şi pentru colaborarea extraordinară pe care am avut-o. De asemenea, mulţumim Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov pentru sprijinul promt acordat în transportul echipelor de prelevare şi organelor”, a declarat dr. Guenadiy Vatachki, consilier ANT, medic specialist chirurgie IC Fundeni.
La începutul lunii noiembrie, ANT anunța că trei români au fost salvați prin transplant de ficat şi rinichi cu organe provenite de la un donator bulgar. Era o premieră realizată în baza unui acord de colaborare dintre Agenția Națională de Transplant şi Agenția Executivă de Supervizare Medicală din Bulgaria, potrivit Mediafax.
Recent, familia unui tânăr de 21 de ani, aflat în moarte cerebrală, și-a dat acordul pentru transplant și a oferit a doua șansă la viață pentru alți români, care vor primi cordul, ficatul, rinichii. Familia și-a dat acordul și pentru prelevare de cornee și ţesuturi osteotendinoase.
Potrivit Agenției Naționale de Transplant, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a avut loc prima prelevare de țesuturi și organe din acest an.
Familia unui tânăr de 21 de ani, aflat în moarte cerebrală, și-a dat acordul pentru prelevare de organe.
Astfel, 4 români au primit şansa la viaţă prin transplant de cord, ficat şi rinichi, iar şi mai mulţi vor avea o viaţă mai bună prin transplant de ţesuturi osteotendinoase şi de cornee.
Pentru realizarea intervenţiilor de prelevare, la Braşov au fost prezente echipele chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni , IuBCvT Tg. Mureș, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca şi de la Banca de Ţesut Spitalul Clinic Colentina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News