Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DNA: Florian Bodog, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals intelectual
WhatsApp
Fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, a informat, luni, DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Florian Dorel Bodog, senator în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracţiuni).

În faţa judecătorilor va ajunge şi Olivia Andreea Marcu (fostă Baciu), la data faptelor angajată în funcţia de consilier personal al ministrului Sănătăţii, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale).

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în calitate de ministru al Sănătăţii, Florian Bodog ar fi acţionat în mod direct pentru ca Olivia Andreea Marcu, angajată în funcţia de consilier personal, să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract. Totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

 

Bodog ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă



Concret, spun anchetatorii, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, Bodog (care în prezent nu mai ocupă funcţia de ministru), deşi cunoştea că angajata sa în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu ar fi luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară.

Astfel, arată DNA, consiliera ministrului, Olivia Andreea Marcu, ar fi obţinut drepturi salariale necuvenite de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

„În acelaşi context, în perioada februarie - octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă şi pe o declaraţie pe proprie răspundere, demersuri menite a produce consecinţe juridice”, se precizează în comunicat.

Ministerul Sănătăţii a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 75.656 lei, menţionează procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că, la data săvârşirii faptelor, Florian Dorel Bodog avea calitatea de ministru în Guvernul României, iar faptele aveau legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel