Robert Filip, vicepreședinte al ALDE Gorj, a declarat, pentru Mediafax, că în cazul în care coaliția a funcționat și în țară așa cum a funcționat în Gorj, atunci „am fost aliați doar ca să le fie bine unora mai mari și aceștia mai mici să sufere”.
”Consider că viziunea noastră ca partid, la nivel de țară și la nivel de județ, este una mult mai sănătoasă și mai constructivă decât cea a PSD-ului. Nu am reușit ca să ne impunem cu adevărat punctul de vedere, câteva lucruri care erau totuși esențiale pentru un cadru legislativ mai sănătos. Consider că tot timpul acesta am fost niște parteneri serioși, iar pentru faptul că am fost parteneri serioși am avut de pierdut. Cred că șantajul l-a inventat PSD-ul, nu ALDE, de-a lungul timpului. Din punctul meu de vedere, oricum suntem despărțiți de foarte mult timp", a spus Robert Filip.
La ședința coaliției de luni au participat, potrivit unor surse politice, Mihai Fifor și Eugen Teodorovici, care au așteptat aproximativ 20 de minute să vină Viorica Dăncilă, reprezentanții PSD anunțând că premierul urmează să vină. În cele din urmă, discuția a început fără liderul Executivului, nefiind dat un argument legat de absența Vioricăi Dăncilă de la ședința cu ALDE.
Ulterior, secretarul general PSD, Mihai Fifor, a declarat că luni a avut loc o nouă ședință a coaliției PSD-ALDE, catalogând discuția drept una "productivă" și precizând că relațiile din interiorul alianței sunt stabile și funcționale. Mihai Fifor nu a făcut însă nicio trimitere la absența Vioricăi Dăncilă de la ședință.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News