"În ceea ce privește PNL-ul, noi lucrăm acum la un set de, hai să le spunem, condiții legate de votul pentru un viitor guvern, că urmare a desemnării pe care președintele trebuie să o facă la nivel de prim-ministru, candidat de prim-ministru", a spus Călin Popescu Tăriceanu, în Parlament.
Liderul ALDE a afirmat că preferă o formulă politică în locul celei tehnocrate
PNL-ul, care este inițiatorul moțiunii, deci PNL-ul să fie cel care dă primul-ministru și alcătuiește Guvernul, nu știu cum va dori să procedeze, dacă vrea să facă un guvern mono-color sau un guvern de coaliție mai largă, pentru că cei de la USR în trecut și-au manifestat opoziția față de intrarea într-un guvern, dar recent, săptămâna trecută am văzut că și-au schimbat poziția și atitudinea. Sau cealaltă formulă este o formulă de guvern tehnocrat, care să guverneze România până la alegerile planificate din 2020, mă refer la alegerile legislative. Întotdeauna am să prefer o formulă politică unei formule tehnocrate, pentru că formulă tehnocrată nu poate să dea garanția că acele măsuri necesare de reforma care trebuie făcute în perioada următoare și probabil o serie de măsuri cu impact politic și social, în așa fel încât să se realizeze un buget echilibrat, nu vor putea să fie luate de un guvern tehnocrat, care în general nu-și asumă răspunderea pentru nimic, de aceea eu prefer o formulă politică", a subliniat Tăriceanu, potrivit Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News