Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dispută aprinsă cu privire la alimentele modificate genetic. Scoţia se opune schimbărilor propuse de Anglia
WhatsApp
Guvernul britanic a introdus un proiect de lege privind tehnologia genetică care ar urma să stabilească reguli diferite faţă de cele din UE după Brexit. Acesta le-a cerut miniştrilor de la Holyrood să ia în considerare cultivarea culturilor modificate genetic în Scoția.

Publicitate

Ministrul mediului, Mairi McAllan, le-a scris secretarului britanic pentru mediu George Eustice şi secretarului scoţian Alister Jack, spunând că Scoţia nu va face aceleaşi schimbări ca Anglia dacă proiectul de lege va fi adoptat.

În conformitate cu legea britanică privind piaţa internă, orice lucru aprobat pentru vânzare într-o parte a Regatului Unit trebuie să fie disponibil pe întreg teritoriul britanic, potrivit BBC.

Editarea genetică permite oamenilor de ştiinţă să modifice ADN-ul unei plante sau al unui animal. Oamenii de ştiinţă pot crea culturi mai rezistente la boli sau la secetă, fără a adăuga material genetic de la o altă specie.

Roşiile dezvoltate de oamenii de ştiinţă din Norwich pentru a produce cantităţi mari de vitamina D ar putea fi printre primele produse modificate genetic care vor fi puse în vânzare.

Cu toate acestea, Scoţia şi Ţara Galilor ar putea să îşi folosească puterile pentru a restricţiona utilizarea produselor modificate genetic.

În scrisoarea sa, McAllan a spus: „Dacă guvernul britanic este hotărât să meargă mai departe cu această legislaţie, trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că revizuirile sale la definiţia unui OMG (organism modificat genetic) nu impun Scoţiei produse care nu îndeplinesc standardele de aici fără acordul Parlamentului scoţian”, titrează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel