Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Directorul unei instituții din Suceava, surprins rugându-se în genunchi pentru a opri epidemia
WhatsApp
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor din Suceava a fost surprins rugându-se în genunchi în fața instituției pe care o conduce, pentru a opri epidemia de coronavirus. "Eu chiar cred că doar Dumnezeu poate să ne scape", declară acesta.
Foto: ILUSTRATIV

Daniel Drăgoi, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, s-a rugat pentru ca Dumnezeu să oprească epidemia de coronavirus.

Acesta declarat, pentru MEDIAFAX, că a dezinfectat toate clădirile și a luat toate măsurile de siguranță și că îi îndeamnă pe suceveni să se roage la Dumnezeu.

"Văd o mare disperare, o foarte mare teamă și am recurs la gestul ăsta ca să îndemn oamenii din Suceava să creadă în Dumnezeu și să ne rugăm, într-adevăr să intervină Dumnezeu, că altă șansă deocamdată...", a spus Daniel Drăgoi.

Acesta purta mănuși, mască și vizieră în timp ce s-a așezat în genunchi și s-a rugat.

"Eu chiar cred că doar Dumnezeu poate să ne scape. Eu cred că poate interveni să oprească pandemia asta, că altă șansă deocamdată eu nu văd. Noi facem, ca oameni, tot ce depinde de noi, dar cred că Dumnezeu poate să intervină, dacă lumea se smerește. Mai ales că vin sărbătorile pascale acum și cred că fiecare trebuie să ne facem o verificare, o cercetare înaintea lui Dumnezeu și să îl rugăm. Cred că Dumnezeu ascultă de orice persoane și de rugăciune și de asta am făcut ce am făcut. Nu contează religia, cine suntem noi și nici funcția, contează un semnal că numai cu Dumnezeu putem ieși biruitori din toată pandemia asta", își explică Daniel Drăgoi gestul, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel