Totodată, acesta a declarat pentru Agerpres că aglomeraţia semnalată luni dimineaţa pe Aeroportul Henri Coandă a fost cauzată de nerespectarea de către pasageri a indicaţiilor de pe afişe şi a marcajelor de pe pardoseală. Pe de altă parte, şi faptul că declaraţiile pe propria răspundere, după ce au fost completate, trebuie acum verificate şi avizate sub semnătură de personalul de la Direcţia de Sănătate Publică, duce automat la formarea de cozi.
Valentin Iordache a explicat că luni dimineaţa au aterizat simultan pe aeroportul bucureştean Coandă trei aeronave, iar pasagerii "nu au păstrat distanţa, nu au respectat indicaţiile, nici afişele, nici marcajele de pe pardoseală, nici ce li s-a spus, nici ce s-a transmis pe sistemul de sonorizare şi s-au înghesuit cu toţii, nu foarte tare, dar nu au păstrat distanţa minimă de 1,5 metri".
"Aglomeraţia s-a produs şi din cauză că acum declaraţiile pe proprie răspundere, după ce sunt completate, trebuie verificate şi avizate sub semnătură de către personalul de la DSP şi asta face să dureze mai mult şi automat se formează cozi", a mai spus Valentin Iordache.
El a precizat că au fost luate o serie de măsuri pentru a se evita astfel de situaţii pe viitor.
"Dar am luat şi aici măsuri. Dacă sunt două curse, una este pe un flux, alta este pe alt flux. Dacă-s mai mult de două curse, pasagerii de la a treia, respectiv a patra şi aşa mai departe aşteaptă în avion până se eliberează un flux de control. Se pun nişte benzi de delimitare la cozile care se formează, va fi mai mult personal de la Aeroporturi şi de la MAI, de la Poliţia de Frontieră şi o să dăm mai des anunţurile pe sistemul audio. Nu există, eu cel puţin nu ştiu să existe, o sancţiune pentru cei care nu păstrează această distanţă de doi metri şi în cazul acesta este foarte greu să le impui, iar noi nu suntem nici măcar autoritate. Şi chiar dacă ar exista, nu am putea să aplicăm noi sancţiuni", a adăugat Iordache.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News